EXCLUSIV  Bilet UNIC feroviar, anunță Roșeanu. Schimbări majore pe calea ferată, e o chestiune de SĂPTĂMÂNI

Ion Simu-Alexandru este noul director general interimar al CFR SA - Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Ion Simu-Alexandru este noul director general interimar al CFR SA - Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Ștefan Adrian Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, a vorbit despre introducerea biletului unic de transport cu trenul și schimbările care se vor face la nivel de cale ferată.

"Noi estimam că, în săptămânile viitoare, vom avea primele legi propuse pe acest domeniu. Deja, Ministerul Transporturilor are pe circuit un ordin de ministru prin care îmbunătăţeşte sistemul de definire a categoriilor de trenuri, astfel încât să se facă o mai bună distincţie între tipurile de servicii pe calea ferată şi să apară și acest serviciu de tip metropolitan. Se lucrează la modul de tarifare, astfel încât să se poată cumpăra bilet unic feroviar.

După Anul Nou, credem că maximum la 1 februarie, o să avem primul proiect pilot, tot aşa, pe linia de Otopeni, unde va exista un bilet integrat feroviar. Sunt doi operatori feroviari - cel de stat şi unul dintre operatorii privaţi care oferă serviciu feroviar - plus operatorul de metrou, care este tot în subordinea Ministerului Transporturilor, plus operatorii de transport local şi cei trei din zona București-Ilfov. Aceștia vor putea să vândă un titlu de bilet integrat celor care doresc să meargă în transportul public din această zonă", a spus Ștefan Adrian Roșeanu, în cadrul dezbaterii "Anul european al căilor ferate în România: este nevoie de un Pact Național pe Transporturi Feroviare?", organizată de DCMedia Group. 

Vezi și:  Vlaicu: ”TREBUIE să crească numărul de călători ai CFR”. Statistică cruntă. ”Fantastic de mult”

Dezbaterea integrală, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Invitații la dezbatere

PRIMA PARTE

În dezbaterea, moderată de jurnalistul Val Vâlcu, începută la ora 11:00, se va discuta de situația căilor ferate din România, de unde am pornit acum 30 de ani, unde suntem în prezent și unde vrem să fim în 2030, alături de: 

Sorin GRINDEANU, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii 

Gábor SÁNDOR, Secretar de Stat, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii

Ioan PINTEA, Director General Compania Națională de Căi Ferate CFR SA

Iordan VINTILĂ, Director General Autoritatea Feroviara Română (AFER)

Ștefan Adrian ROȘEANU, Președinte Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Adrian VLAICU, Şef Oficiul Marketing şi Comunicare Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA

Grigore MARE, Președinte FNFMCV

Dumitru COSTIN, Președinte Blocul Național Sindical

Viorel ISTRATE, Secretar General FNFMCV

Lucian ȘOVA, PSD, fost Ministru al Transporturilor

PARTEA A DOUA

Discuțiile continuă cu a doua parte de dezbaterii, de la ora 12:15, când vor fi abordate următoare puncte: conectarea strategiilor naționale la strategiile europene, cum putem beneficia de ajutorul Bruxelles-ului, oportunități în PNRR, necesarul de finanțare și identificarea surselor de finanțare, soluțiile mediului privat.

În final invitații vor răspunde la cea mai importantă întrebare a dezbaterii: ”Este nevoie de un pact național pe transporturile feroviare?”. 

În cea de-a doua parte a dezbaterii, vor lua cuvântul: 

Adrian CÂCIU, Ministrul Finanțelor

Adina VĂLEAN, Comisar European pe Transporturi

Ioan-Marcel BOLOȘ, USR, fost ministru al Fondurilor Europene

Mihnea COSTOIU, Rector Universitatea Politehnică București

Mircea COȘEA, Profesor Economie

Emil Boc, Primar Cluj-Napoca

Nikos FYTTAS, Deputy Manager Brasov Sighisoara Lot 1/3, AKTOR

Toma Florin PETCU, Președinte Comisia pentru transporturi şi infrastructură, Senatul României

Sebastian BURDUJA, Vicepreședinte Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Camera Deputaților

Oana FLOREA, Membru Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, Camera Deputaților

Mircea Marius BANIAS, Vicepreședinte Comisia pentru transporturi şi infrastructură, Camera Deputaților

Zakariás BENEDEK, Secretar Comisia pentru transporturi şi infrastructură, Camera Deputaților

Cătălin DRULĂ, Membru Comisia pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaților

Daniel ZAMFIR, Vicepreședinte Comisia economică, industrii și servicii, Senatul României

Victor NEGRESCU, Membru Comisia pentru bugete din Parlamentul European

Gheorghe FALCĂ, Europarlamentar, Comisia pentru transport și turism

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel