Fostul președinte al SUA, Bill Clinton, spitalizat cu febră

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Bill Clinton (78 de ani) a fost președintele SUA în perioada 1993-2001.

Publicitate

Bill Clinton, fostul președinte al SUA, a fost internat luni în spital la Washington cu febră, a declarat adjunctul șefului său de cabinet pe rețeaua socială X, notează AFP.

"Președintele Clinton a fost internat la spitalul Georgetown University în această după-amiază pentru teste și rămâne sub observație după ce a contractat febră. Moralul lui este bun și este recunoscător pentru calitatea îngrijirilor primite", a scris Angel Urena pe X.



Președinte al Statelor Unite din 1993 până în 2001, Bill Clinton (78 de ani) a mai trebuit să fie internat în trecut, cum ar fi în 2021, când a dezvoltat o infecție urinară care s-a transformat în septicemie.

În 2004, a suferit o intervenție chirurgicală de cvadruplu bypass coronarian pentru a elibera patru artere blocate, precum și o angioplastie în 2010.

Bill Clinton, un democrat strălucit care a câștigat Casa Albă la începutul anilor 1990, a efectuat două mandate prezidențiale care au dus la prosperitatea Americii, dar umbrite de scandaluri, printre care celebra afacere Monica Lewinsky.

A trăit a doua viață publică după președinție, sub forma unui deceniu dedicat operelor umanitare împreună cu fundația sa, sau misiunilor diplomatice de vârf, însă tot mai mult în umbra soției sale, Hillary Clinton, candidată înfrântă de Donald Trump în cursa pentru Casa Albă în 2016, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel