Bill Gates a declarat, la Berlin, că i-ar fi greu să-şi imagineze un sistem capabil să asigure oamenilor acces la medicamente, electricitate şi alfabetizare la fel de bine ca sistemul capitalist.
Capitalismul este instrumentul adecvat pentru combaterea inegalităţilor, prin faptul că generează venituri din taxe care pot fi folosite pentru a distribui prosperitatea, a declarat fondatorul Microsoft şi filantropul Bill Gates, aflat în vizită la Berlin, relatează marţi dpa. Gates (62 de ani) a mai afirmat că i-ar fi greu să-şi imagineze un sistem capabil să asigure oamenilor acces la medicamente, electricitate şi alfabetizare la fel de bine ca sistemul capitalist. 'Nu există dovezi că un sistem alternativ ar funcţiona bine', a menţionat Bill Gates într-o întâlnire cu presa în capitala germană.
Un sistem economic capitalist permite reglarea fiscalităţii astfel încât să ajute la distribuirea prosperităţii, a mai spus el. Gates a amintit că sunt ţări care au ales altă cale şi au eşuat, în opinia multora. Nord-coreenii duc o 'viaţă îngrozitoare', iar exemplul Venezuelei a arătat ce se întâmplă când preţurile sunt fixate, a explicat el.
Grand Challenges
Bill Gates se află la Berlin pentru reuniunea anuală a iniţiativei caritabile Grand Challenges (Marile provocări), printre ai cărei cofondatori se numără. Considerat mult timp cel mai bogat om din lume, Gates se află în prezent pe locul al doilea în clasamentul realizat de Forbes, după fondatorul Amazon, Jeff Bezos.
Gates a donat miliarde de dolari în scopuri caritabile, dar se estimează că dispune în continuare de o avere de 90 de miliarde de dolari. Averea lui Bezos este estimată la 112 miliarde de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu