„Cel mai captivant roman pe care l-am citit în ultimii ani….viu, terifant, surprinzător și sfâșietor”, îl caracterizează scriitoarea Lauren Belfer
Lupta impresionantă de a supraviețui, momente de frică intensă și de speranță nebună, suflete de adulți și copii prinse în vârtejul morții, dar și clipe furate de fericire, toate se petrec în timpul Holocaustului, o perioadă care va ramâne sculptată adânc în fecare suflet. Multe romane s-au inspirit din cele mai sumbre momente ale secolului XX, dar puține au puterea de a emoționa ca acesta. Supravieţuitorii este un volum care aduce un omagiu spiritului uman și puterii de a renaște. Până la sfârşitul Holocaustului, 90% din cele trei milioane de evrei din Polonia au fost anihilaţi. Din cei 30.000 de evrei care locuiau în Radom au supravieţuit mai puţin de trei sute
„Această carte vă aruncă în mijlocul evenimentelor. Povestea familiei Kurc, supraviețuitoare a Holocaustului, vă va lăsa fără cuvinte. Totuși, adevărata realizare a acestui roman este modul convingător prin care Georgia Hunter reușește să aducă la viață personajele, inspirate de membrii propriei familii. Este povestea lor, spusă cu multă profunzime, dar este și povestea noastră. Un debut curajos și fermecător, o realizare impresionantă”, afirmă scriitoarea Paula McLain.
„Romanul Supravieţuitorii este o interpretare plină de talent a luptei pentru supraviețuire a unei familii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Georgia Hunter ne poartă din ghetoul polonez până în Siberia și Brazilia, întrețesând povestirea cu fine detalii istorice. Este un tablou emoționant al războiului, populat de personaje foarte frumos conturate, eroice, care nu vor fi uitate prea curând”, notează scriitoarea Jillian Cantor
La numai 15 ani, Georgia Hunter a aflat că provine dintr-o familie de supraviețuitori ai Holocaustului. Romanul de față s-a născut din dorința Georgiei de a descoperi istoria zguduitoare a familiei sale. În present, ea locuiește în Connecticut, alături de soțul și de fiul său.
Un fluviu visat, Sepik, un miraj al acelor “pământuri ale Sudului” atât de îndrăgite de Victor Segalen.
Inspirat din viața celebrei cercetătoare Margaret Mead, romanul Euforia de Lily King este povestea extraordinarei aventuri a trei tineri prinși între valul propriilor pasiuni și un neașteptat triunghi amoros care le amenință prietenia și cariera, poate chiar viața.
Andrew Bankson, antropolog englez aflat pe urmele tribului Kiona, se reîntâlnește în ziua de Crăciun, în timpul unei călătorii cu un vechi confrate, cândva coleg de facultate, după o tentativă de sinucidere à la Virginia Woolf. Împreună cu Nell, soția sa, Fen se află în căutarea unui nou trib pe care să-l studieze. Nell Stone este savanta răzbătătoare și respectată, iar Fen, un bărbat carismatic umbrit de succesul perechii sale. Când eforturile lor de a străluci în lumea științei par zadarnice, Bankson îi ajută să-și găsească tribul, o societate primitivă cu îndeletniciri artistice, dominată de femei: Tam. Numai că legătura dintre Nell și Bankson se transformă pe nesimțite în altceva, apropierea lor născând sentimente care vor pune în primejdie tot ce i-a legat până atunci.
Salutat în Statele Unite drept unul dintre cele mai bune romane ale anului 2014, de New York Times Book Review, cu critici excelente dincolo de Ocean, Euforia transportă cititorul în anul 1933, în Noua Guinee.
În, volumul semnat de Tony Judt, văduva acestuia, istoricul Jennifer Homans, a adunat eseuri importante de pe parcursul întregii cariere a lui Judt, care fac cronica atât a evoluției gândirii sale, cât și a consistenței remarcabile a angajamentului său pasionat și a elanului său intelectual. Fie că subiectul este sărăcia intelectuală a noii istorii sociale, orbirea voită a memoriei colective franceze cu privire la ceea ce li s-a întâmplat evreilor din această țară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau provocarea morală aruncată Israelului prin așa-zisa problemă palestiniană, măreția operei lui Tony Judt stă în combinația de onestitate fără concesii, inteligență intelectuală și claritate etică. Când lucrurile se schimbă exemplifică necesitatea de a fi atenți la istorie și de a nu lăsa ficțiunile ieftine să îi ia locul.
O demonstrație empatică a puterii unui mare istoric de a ne conecta mai profund la lume, așa cum a fost, cum este și cum ar trebui să fie. Un punct final potrivit pentru o operă extraordinară.
Tony Judt (1948 - 2010), istoric, scriitor şi profesor, era specialist European şi director, din 1995 al Institutului Erich Maria Remarque al Universităţii din New York. A publicat frecvent articole în New York Review of Books. În 1996, Judt a fost ales membru al Acadeniei Americane de Arte şi Ştiinţe, iar în 2007, membru corespondent al Academiei Britanice.
Licenţiat în Arte şi apoi, Doctor în istorie la Universitatea Cambridge, a fost interesat de politica israeliană încă de la 15 ani. A participat la promovarea emigrării evreilor din Anglia în Israel,
Judt a fost, până la sfârşitul anului 2003 un colaborator regulat al revistei The New Republic. Din toamna anului 2009 a fost paralizat. A decedat în 2010.
Principalele sale opere sunt: Socialism in Provence 1871-1914: A Study in the Origins of the Modern French Left, Cambridge University Press, 1979; Marxism and the French Left: Studies on Labour and Politics in France 1830-1981 (apărută în1990); Reappraisals. Reflections on the Forgotten Twentieth Century (2008); The Memory Chalet, William Heinemann (2010).
În fiecare seară, Julian, tânăr profesor și „scriitor de duminică“, improvizează scurte povestiri despre copaci pentru a o adormi pe Daniela, fiica lui vitregă, un ritual de la care nici adultul, nici copilul nu se abat niciodată. Nici măcar în seara în care Veronica, soția lui Julian și mama Danielei, întârzie inexplicabil de mult. Cuprins de panică, profesorul se teme că a fost părăsit și își petrece noaptea scriind despre cea care îi este soție, despre viața lor împreună, despre trecut, promițând că își va încheia povestirea când Veronica va ajunge acasă ori atunci când va căpăta certitudinea că femeia a dispărut pe veci. Romanul lui Alejandro Zambra îl poartă pe cititor într-un subtil joc al trecutului cu prezentul, dar și al prezentului cu viitorul, căci Julian își imaginează ziua în care Daniela, în vârstă de 30 de ani, îi va citi însemnările din noaptea care le-a schimbat viețile pe vecie.
Comparat adesea cu Jean Echenoz, Alejandro Zambra iubeşte personajele uşor dezamăgite, timpul care se fărâmiţează, spaţiul în spirală. Dar şi dorinţele şi visurile care se evaporă fără să ştii prea bine de ce. Şi, de altfel, nici de ce ar trebui să ştii.
Născut în 1975 la Santiago de Chile, Alejandro Zambra este profesor de literatură şi critic literar, poet şi romancier.
Yvonne Carmichael, o geneticiană respectată, formează de mulți ani un cuplu stabil cu Guy, de asemenea un cercetător de succes. Din momentul în care întâlnește pe holurile Parlamentului britanic un bărbat misterios, față de care se simte irezistibil atrasă, Yvonne pierde controlul asupra vieții sale. Timp de câteva luni, se va vedea în secret cu iubitul ei, până când un incident grav le va distruge relația și le va arăta cine sunt cu adevărat. Cei doi adulterini vor ajunge în fața instanței de judecată, acuzați de crimă cu premeditare.
„Nu se poate să existe vreo femeie în viaţă care să nu-şi fi dat seama măcar o dată, într-un moment de panică, de faptul că se află în locul greşit şi momentul greşit, alături de bărbatul greşit. Louise Doughty, mai sigură pe sine cu fiecare roman, îşi conduce cititorul descurajat într-un teritoriu întunecat. O carte irezistibilă şi curajoasă”, apreciază Hilary Mantel, autoarea romanului istoric Wolf Hall.
Un roman surprinzător, cu momente de fină analiză psihologică. Acţiunea nu se petrece numai în timpul procesului, Yvonne întorcându-se în timp pentru a povesti întâlnirea neaşteptată care conduce înţelepciunea ştiinţifică spre pasiune şi infidelitate.
Titul romanului se referă la o străduţă din centrul Londrei care va avea o importanţă fatală în proces.
Ecranizat în 1979 de Costa-Gavras, cu Romy Schneider și Yves Montand în rolurile principale, romanul Clar de femeie de Romain Garyeste un subtil exercițiu de admirație care pornește de la cea de-a „treia dimensiune“ a bărbatului și a femeii: cuplul.
În Paris, pe rue de Bourgogne, o întâlnire întâmplătoare: abia întors de la aeroport, pe o ploaie monotonă, Michel coboară dintr-un taxi și o lovește cu portiera pe Lydia. El cunoaște toate cotloanele nefericirii și nimic nu-l mai poate surprinde. Ei îi e frică de viitor în aceeași măsură în care este traumatizată de trecut. Alchimia funcționează cu rapiditate: el o privește cu afecțiune, ca și când ar fi regăsit pe cineva drag, ea se uită în altă parte, de parcă s-ar teme că i s-au epuizat resursele iubirii.
În căutarea uitării, Lydia și Michel încearcă fiecare să depășească durerea unei pierderi, inevitabilă pentru el, recentă pentru ea. Confesiunile când îi apropie, când îi îndepărtează, iar relația lor pare să se consume în intensitatea amintirilor acaparatoare.
„Fiecare iubire fericită poartă drapelul nostru: ar trebui să aibă milioane de susținători. Solidaritatea noastră este îmbogățită de tot ce ne luminează. Bucuria unui copil sau tandrețea unui cuplu strălucesc pentru toată lumea, sunt întotdeauna un loc însorit. O deznădejde din iubire care-și pierde nădejdea în iubire este o contradicție foarte ciudată.“
O carte pentru romanticii incurabili şi cei îndrăgostiţi de Paris.
Scriitor (romancier, eseist, autor de memorii), aviator, diplomat, regizor, scenarist, Romain Gary, pe numele adevărat Roman Kacev, s-a născut pe 8 mai 1914 la Vilnius într-o familie evreiască și a crescut la Varșovia, unde mama sa l-a botezat catolic. În 1928 s-a stabilit în Franța. A studiat Dreptul la Aix-en-Provence și Paris. În timpul războiului, când și-a luat numele de Gary, a fost pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere, primind ulterior multe medalii și distincții, printre care titlul de Comandor al Legiunii de Onoare. L-a întâlnit pe generalul de Gaulle în 1940 la Londra și a rămas toată viața un admirator al acestuia.
După război, cariera de diplomat avea să-l poarte la Sofia, Berna, New York, Londra, Los Angeles. S-a căsătorit în 1945 cu jurnalista britanică Lesley Blanch. Numit consul general la Los Angeles, a întâlnit-o pe actrița Jean Seberg, cu care s-a recăsătorit în 1963, a avut un fiu și de care a divorțat în 1970.
Pe 2 decembrie 1980, la un an după sinuciderea acesteia, Romain Gary s-a împușcat. Este singurul scriitor care a primit de două ori Premiul Goncourt, mai întâi ca Gary, apoi ca Émile Ajar (identitatea lui Ajar s-a aflat abia după moartea autorului). Opera vastă, eterogenă semnată Gary se întinde pe mai mult de patru decenii. Primul lui roman, Éducation européenne, din 1945, s-a bucurat de mare succes. I-au urmat: Tulipe (1946), Les couleurs du jour (1952), Les racines du ciel (1956 – Premiul Goncourt), La promesse de l’aube (1960), La tête coupable (1968), Europa (1972), Au-de là de cette limite votre ticket n’est plus valable (1975), Clar de femeie (Clair de femme, 1977), Les cerfs-volants (1980) etc.
Sub pseudonimul Émile Ajar au apărut Gros-Câlin (1974), La vie devant soi (1975 – Premiul Goncourt), Pseudo (1976), L’angoisse du roi Salomon (1979). Alte pseudonime: Fosco Sinibaldi, Shatan Bogat și René Deville.
„O carte hipnotică. Proza pasională surprinde ritmurile tangoului”, notează The Seattle Times
Când ajunge din Italia la Buenos Aires, în 1913, Leda are şaptesprezece ani, o valiză şi o vioară. Rămasă fără soţul promis, trebuie să-şi construiască o altă viaţă într-o altă ţară. Sedusă de ritmurile tangoului, vrea să facă muzică. Viaţa scandaloasă şi întunecată din cabarete şi bordeluri se împleteşte cu farmecul muzicii, aşa că eroina care înfruntă tabuuri şi prejudecăţi are nevoie de o nouă identitate...
În Zeii tangoului, de Carolina de Robertis, descoperim un roman plin de erotism despre pasiune şi căutarea unei vieţii autentice.
„O carte ambiţioasă şi îndrăzneaţă... O poveste provocatoare despre sexualitate, violenţă, sărăcie, noroc şi izbăvire”, apreciază San Francisco Chronicle
Scriitoare cu origini uruguaiene, Carolina De Robertis este autoarea bestsellerului internaţional Muntele invizibil şi a romanului Perla. Cărţile sale au fost traduse în 17 limbi şi au fost desemnate cele mai bune cărţi ale anului în diverse publicaţii, precum San Francisco Chronicle, BookList sau NBC. A primit Stonewall Book Award, Italy’s Rhegium Julii Prize.
Predă ficţiune şi traducere literară la Universitatea de Stat San Francisco şi lucrează la cel de-al patrulea roman.
„Eileen”
„Eileen este un roman remarcabil, întunecat şi surprinzător, pe alocuri dezagreabil şi uneori hilar. Naratoarea cărţii e una dintre cele mai ciudate, mai debusolate şi mai jalnice inadaptate pe care le-am întâlnit în ficţiune – şi totuşi, în felul ei inimitabil, adorabilă. Credeţi-mă, n-aţi citit niciodată nimic care să se compare cu Eileen”, îi încredinţează pe cititori criticul de la Washington Post.
După ce a publicat câteva nuvele în revistele americane, Ottessa Moshfegh a scris Eileen, primul ei roman, nominalizat la Man Booker Prize. Un monolog plin de anxietate, „mai negru decât negru”, după cum îl caracterizează admirativ marele romancier irlandez John Banville.
Sărbătoarea Crăciunului în New England e un motiv de prea puţină bucurie pentru Eileen Dunlop, o tânără modestă şi introvertită, prinsă între slujba de secretară la Moorehead, o închisoare pentru băieţi, cu ororile sale cotidiene, şi rolul de îngrijitoare a tatălui ei alcoolic, într-o casă mizeră.
Chinuită de resentimente şi de dezgust faţă de sine, Eileen îşi petrece zilele mohorâte fantazând să scape din micul oraş de provincie în care se simte captivă. Nopţile şi weekendurile le dedică unor furturi mărunte din magazine, urmăririi unui gardian pe nume Randy (pentru care a făcut o mică pasiune perversă) şi curăţeniei după tatăl ei. Când Rebecca Saint John vine în calitate de consilier psihologic la Moorehead, Eileen este fermecată şi se dovedeşte incapabilă să reziste la ceea ce, la început, pare a fi o prietenie miraculoasă. Afecţiunea ei faţă de Rebecca o face însă complice la o infracţiune care îi depăşeşte chiar şi cele mai violente fantezii.
Teribilă, fascinantă şi amuzantă, această memorabilă carte de debut a scriitoarei Ottessa Moshfegh captivează şi şochează, aducând în prim-plan una dintre cele mai originale voci noi din literatura contemporană.
Un roman cu o construcţie riguroasă şi o scriitură incisivă, în care tensiunea devine treptat de nesuportat.
„Pactul este un roman atât de bun, că nu îl poţi lăsa din mână... Plin de suspans, inteligent scris, de actualitate”, consideră Detroit Free Press.
„Este imposibil să nu fii fermecat de modul în care te obligă să gândeşti, profund, despre bine şi rău”, apreciază Washington Post Book World.
Timp de optsprezece ani, familiile Harte şi Gold au trăit una lângă cealaltă, împărţinând totul, vieţile lor fiind practic inseparabile. Părinţii şi copiii au fost cei mai buni prieteni, nefiind deloc surprinzător faptul că, în liceu, relaţia dintre Chris şi Emily devine ceva mai mult decât o simplă prietenie. Cei doi au fost suflete pereche încă de la naştere.
Prin urmare, atunci când, în miez de noapte, părinţii primesc un telefon de la spital, nimeni nu este pregătit pentru adevărul îngrozitor pe care urmează să îl afle: Emily este moartă, la vârsta de şaptesprezece ani, în urma unei împuşcături în cap. În pistolul pe care Chris l-a luat de la tatăl său mai este un singur glonţ, pe care, aşa cum le mărturiseşte poliţiştilor, intenţionase să-l folosească pentru a-şi pune şi el capăt zilelor, în urma unui pact pus la cale cu iubita lui. Dar un detectiv local are îndoieli cu privire la pactul sinucigaş descris de Chris...
Jodi Picoult, autoarea romanului, una dintre cele mai puternice voci din ficţiunea feminină contemporană, scrie un roman captivant, actual, înduioşător şi terifiant despre două familii a căror prietenie este destrămată de un act de violenţă de neconceput.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu