Deputata UDMR Biro Rozalia, preşedintă a Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), a motivat marţi candidatura preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, în alegerile prezidenţiale afirmând că este bazată pe dorinţa comunităţii maghiare şi pe o viziune clară "despre ce fel de Românie ar trebui să avem".
"Aş dori să răspund acum la mai multe întrebări pe care le-am primit de vineri, mai ales la întrebarea 'de ce?'. În primul rând rând, de 23 de ani Uniunea are un candidat la funcţia de preşedinte a României, deoarece avem o viziune foarte clară privind activitatea şi priorităţile pe care preşedintele României trebuie să şi le asume. Avem o viziune clară despre ce fel de Românie ar trebui să avem ca să avem greutate suficientă şi pe plan internaţional, în cadrul Uniunii Europene şi în cadrul Europei Centrale şi de Est, greutate pe care, în momentul de faţă, nici pe departe nu poate să şi-o asigure România", a declarat Biro Rozalia.
Deputata UDMR a continuat afirmând că este necesar un candidat la preşedinţie maghiar, din rândul Uniunii, pentru că astfel pot "să asigure o prezentare foarte clară a valorilor pe care le reprezintă comunitatea maghiară din România", precum şi să expună foarte clar "acele valori şi principii pe baza cărora trebuie condusă România şi reprezentată în forurile internaţionale".
"Nu voi intra, efectiv, în aceste obiective şi priorităţi, pentru că acestea vor constitui campania domniei sale şi a UDMR-ului. Dar considerăm că preşedintele trebuie să-şi asume acel rol prin care se poate asigura într-adevăr dezvoltarea unui stat de drept, în care în centrul activităţii instituţiilor statului să stea cetăţeanul", a subliniat Biro.
Pe plan extern, deputata a afirmat că România trebuie să-şi asume "un rol mult mai activ în cadrul Uniunii Europene, mult mai activ în Europa Centrală şi de Est, mult mai activ în lărgirea Uniunii Europene cu alte state din Europa şi un rol mult mai hotărâtor în ce priveşte Parteneriatul Estic".
"Aşteptarea şi dorinţa comunităţii maghiare este de a avea candidat la Preşedinţie. Vom folosi această perioadă pentru a explica şi prezenta acele valori pe care comunitatea noastră crede că trebuie să le apreciem şi să le întărim în România de astăzi. Sperăm să convingem şi să putem să reprezentăm prin candidatul nostru o alternativă reală în ceea ce priveşte persoana preşedintelui pentru mandatul următor," a conchis preşedinta CRU.
Candidatura preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, pentru preşedinţia României s-a decis şi s-a votat, aproape în unanimitate, în cadrul şedinţei de vineri a CRU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu