Vlăduţ, bucătarul de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, a prezentat o rețetă de biscuiți crocanți cu gust dulce-sărat.
300 gr făină
50 gr zahăr
1 linguriță de sare
100 gr semințe de in
100 ml apă
100 ml ulei de floarea soarelui
Într-un vas, se amestecă făina, zahărul, sarea și semințele de in, iar în alt vas apa și uleiul.
Se pune la fiert amestecul de apă cu ulei și se toarnă fierbinte peste amestecul de ingrediente solide.
Cu o lingură se amestecă până se încorporează bine toate, iar când se răcește compoziția se mai frământă pentru a se omogeniza.
Aluatul pentru biscuiți cu in se acoperă cu folie și se ține la frigider timp de o oră și 30 de minute.
Apoi se întinde aluatul într-o foaie de aproximativ 5 mm, se decupează biscuiții și se așază în tavă, pe hârtie de copt.
Biscuiții se coc pentru 15 minute, notează a1.ro, în cuptorul preincălzit la 180 de grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu