Biscuiții Oreo – cei pe care îi consumă copiii deopotrivă cu adulții – nu au efecte tocmai bune pentru sănătate. Experții americani au ajuns la o concluzie uimitoare în ceea ce privește acest produs.
Potrivit cercetătorilor de la Colegiul Connecticut din SUA, biscuiții Oreo creează dependență ca un drog. Acest lucru s-a dovedit în urma unui studiu efectuat pe șoareci, în laborator. Atunci când animalele erau puse în labirint, au preferat să se îndrepte, de foarte multe ori către biscuiții Oreo. Preferata lor era crema dintre acești biscuiți, notează BBC.
Rezultatele au arătat că acest produs plin de zahăr era mult mai popular decât orezul. Ulterior, a fost repetat experimentul, dar biscuiţii Oreo au fost înlocuiți cu morfină şi cocaină, iar în locul orezului a fost pusă o soluţie salină.
Al doilea experiment a arătat că şobolanii petreceau la fel de mult timp în latura cu cocaina pe cât petreceau în cadrul primului experiment în partea cu biscuiţii Oreo.
„Cercetarea noastră susţine teoria că alimentele bogate în grăsimi şi în zahăr stimulează creierul în acelaşi mod în care îl stimulează drogurile”, a comentat Schroeder, coordonatorul studiului. „Asta ar putea explica de ce unele persoane nu pot rezista acestor alimente, chiar dacă ştiu că sunt periculoase pentru sănătate”, a continuat expertul.
În cadrul studiului cu biscuiţii Oreo, cercetătorii spun că rezultatele lor susţin teoria că alimentele cu un conţinut de grăsimi mare şi cele bogate în zahăr stimulează creierul în acelaşi fel ca drogurile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu