Biserica a făcut 2.5 milioane de euro de pe urma pelerinilor la Sf. Parascheva

bani-euro
bani-euro

Biserica a făcut bani frumoși de pe urma oamenilor, cei mai mulți dintre ei cocoșați de probleme, care s-au înghesuit  la moaștele Sfintei Parascheva.

Se pare că atât enoriașii cât și reprezentanții Bisericii au uitat că Iisus le-a distrus tarabele celor care făcea comerț pe scările Templului. Potrivit stirileprotv.ro, s-au strâns în jur de 2 milioane de euro numai din pomelnice și din vânzarea de candele, icoane, lumânări sau cărți religioase.

La împărțirea locurilor de la primarie, comercianții s-au zbătut să prindă cel mai bun vad, în acest an ei și-au instalat tarabele după gardul bisericii.

Singurii care și-au vândut obiectele bisericești în curtea catedralei au fost reprezentanții Mitropoliei. Neavând concurență, vânzările la cele șase magazine autorizate au înflorit. Voluntarii care se ocupau de aceste standuri și-a reînnoit permanent stocurile de icoane și acatiste.

În schimb, ceilalți comercianți s-au plâns de vânzări mai slabe ca în anii trecuți.

Comerțul nu a fost singura sursă de venit. În forfota din curtea catedralei, șapte cutii ale milei au fost plasate strategic: două de-o parte și de alta a raclei, alte cinci lângă standurile mitropoliei. Așa că zecile de mii de pelerini nu aveau cum să nu lase ceva ca să își cumpere iertarea.

Cutiile milei erau schimbate cam la o oră și jumătate, două. Numerotate gospodărește, au ajutat la facerea unei estimari: în a treia zi de pelerinaj, de exemplu, erau montate cutiile 20 și 21. Iar la hram, oamenii bisericii o cărau cu greutate pe cea cu numărul 50.

Cu toate că sărăcia e mare, când vine vorba de cumpărat iertare sau poate de rezervat un loc în cer, enoriașii nu se mai uită la bani.

Un pomelnic - 10 leiLumânări, busuioc, flori- 10 leiIcoane: intre 5 lei - 100 leiCruciulițe, candele, cărți: intre 5 lei- 30 leiÎn concluzie, fiecare creștin a cheltuit în medie 60, 70 de lei. Astfel, cei 170.000 de pelerini au adus bisericii o suma impresionantă de 12 milioane de lei, peste 2 milioane și jumatate de euro, mai scrie site-ul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro
pixel