În cadrul emisiunii Borza Analytica, Remus Borza a discutat despre impozitele plătite și de Biserică.
Deputatul independent Remus Borza a vorbit la DC News despre taxele plătite în România, un subiect interesant fiind cel despre impozitele plătite şi de Biserică. Moderatorul Val Vâlcu a amintit că Biserica nu plăteşte TVA:
"Eu nu am afirmat că e rău că Biserica nu plăteşte TVA, impozit pe profit, impozit pe clădiri. Biserica are un rol important în ceea ce privește păstrarea identității naționale. Legea asistenței sociale îi recunoaște BOR statutul de furnizor de servicii sociale, calitate în care primește subvenții generoase de la statul român. Asta a spus şi ministrul Teodorovici, dorim mai multă transparență și comunicare în ceea ce privește asumarea acestei misiuni sociale de către biserică. Câtă vreme statul este laic, câtă vreme biserica este autocefală și autonomă față de stat, în atare condiții nu văd de ce statul ar trebui să plătească salariile personalului clerical. Asta costă statul peste 550 milioane lei anual. Înțeleg ca statul să finanțeze învătământul teologic. Vorbim totuși de 33 de seminarii și 11 facultăți teologice. După 1990, celor 18 culte religioase li s-a retrocedat întreg patrimoniul confiscat de comunisti. În cazul BOR, vorbim de zeci de mii de hectare de pădure, zeci de mii de teren agricol, mii de clădiri. O avere ce depășește 5 miliarde euro”, a precizat Remus Borza.
Buget pentru reabilitare, întreținere și construcție
„Biserica primește anual, de la stat, sute de milioane de lei pentru reabilitarea, întreținerea și construcția de noi lăcașuri de cult. După 1990, s-au construit peste 13 000 de biserici noi. Dacă punem în medie doar 1 million de euro pe constructie, vorbim de 13 miliarde de euro. Bani care au venit preponderent de la bugetul de stat, bugetele locale și populație.
Atât statul cât și populația, au nevoie, în egală măsură, dacă nu în primul rând, de spitale noi, școli noi, infrastructură de transport. Clerul bisericesc ar trebui să dea dovadă de mai multă penitență și mai puțină opulență. Bisericile trebuie să fie mai austere pentru a răspunde mai bine misiunii apostolice. Ora de religie, în școli, trebuie reevaluată. Statul garantează prin constituție, libertatea de conștiință și libertatea religioasă. Ce conștiință poate să aibă un copil de 6 ani, obligat de un părinte habotnic să frecventeze ora de religie. Va deveni și el un dogmatic. Învătământul religios ar trebui să fie introdus în programa școlară de abia în ciclul liceal, când elevul ajunge la o oarecare maturitate și discernământ”, a mai precizat Remus Borza la DC News.
[citeste si]
Puteți vizualiza interviul în integralitate mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News