Mitropolitul Iosif Naniescu este cinstit de astăzi în Biserica Ortodoxă Română drept Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, iar nevoitorul Gheorghe Lazăr drept Sfântul Gheorghe Pelerinul. Proclamarea canonizării lor a avut loc duminică, 25 martie 2018, în Catedrala Mitropolitană din Iași, potrivit basilica.ro.
După oficierea Sfintei Liturghii de Patriarhul României împreună cu paisprezece ierarhi români, au fost citite tomosurile de canonizare, prezentate icoanele sfinților și s-au intonat troparele lor.
Tomosul de canonizare al Sfântului Iosif a fost citit de IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, iar cel al Sfântului Gheorghe Pelerinul de PS Ignatie, Episcopul Hușilor.
„Cei doi sfinți se adaugă acum celor peste o sută de sfinți străromâni și români din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române", a subliniat Patriarhul Daniel.
Preafericirea Sa a subliniat importanța canonizării sfinților în acest moment, în contextul în care peste două zile, în 27 martie 2018, vom serba 100 de ani de la unirea Basarbiei cu România.
Patriarhul a amintit faptul că Sfântul Iosif cel Milostiv s-a născut în Basarabia (satul Răzălăi), în urmă cu două sute de ani (1818), a viețuit la Iaşi, la Buzău, la Bucureşti, la Argeș şi apoi din nou la Iaşi, iar Sfântul Gheorghe Pelerinul s-a născut în Transilvania (satul Şugag), în anul 1864 şi a viețuit în Moldova, la Piatra Neamț, până la trecerea sa la Domnul, în anul 1916.
„Aceşti doi sfinţi arată în mod simbolic comuniunea spirituală a românilor viețuind în provincii diferite, dar uniți prin aceeași credinţă şi aceeaşi iubire de neam".
„Sfinții canonizați astăzi ne arată cum trebuie să fie un ierarh al Bisericii și la ce înălțime se poate înălța un credincios în viața de familie", a subliniat Mitropolitul Teofan
În continuare, IPS Teofan a oferit un fragment din moaștele Sfântului Iosif cel Milostiv Mitropoliei Basarabiei. Racla a fost încredințată IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.
[citeste si]
Totodată, ierarhul a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel icoanele sfinților proclamați în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Credincioșii au prilejul de a cinsti moaștele sfinților Iosif și Gheorghe, care au fost așezate în apropierea raclei Sfintei Parascheva.
Racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, va rămâne spre închinare în Catedrala Mitropolitană din Iași, iar racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul va fi dusă la Mănăstirea Văratec din județul Neamț.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News