Biserica Ortodoxă Română, recunoscută oficial în Italia

parintele siluan
parintele siluan
Alegeri prezidentiale 2024

După un proces administrativ complex care s-a întins de-a lungul mai multor ani, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, ca reprezentantă oficială a Bisericii Ortodoxe Române în Peninsulă, a primit, prin Decretul Președintelui Republicii Italiene, recunoașterea juridică oficială ca și cult, din partea statului Italian, anunţă un comunicat al Episcopiei Italiei.

Recunoașterea Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei reprezintă încununarea eforturilor celor care au pus bazele primelor comunități ortodoxe românești în Italia și a tuturor celor care au continuat și au dezvoltat această lucrare, preoți și mireni, până la stadiul la care ea se află în prezent.

Recunoașterea Episcopiei noastre reprezintă, în același timp, și recunoașterea prezenței pe pământul Italiei a peste un milion de români ortodocși care încearcă să-și trăiască și să transmită mai departe propria credință și propriile tradiții, păstrându-și identitatea de credință și neam, dar și integrându-se, totodată, în realitatea în care îi este dat să trăiască.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei aduce mulțumiri deosebite Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pentru purtarea de grijă și susținerea pe care le-a arătat pe tot parcursul demersului de recunoaștere juridică. Mulțumim, de asemenea, Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Iosif, al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale de la Paris, pentru toată osteneala depusă de-a lungul anilor pentru închegarea și creșterea comunității ortodoxe române din Italia și pentru continua încurajare de-a lungul procesului de recunoaștere.

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei este recunoscătoare tuturor instituțiilor Statului Italian care au făcut posibilă realizarea acestui deziderat al ei, precum și tuturor instituțiilor Statului Român și tuturor persoanelor care s-au implicat și au sprijinit în vreun fel ducerea la îndeplinire a procesului de recunoaștere.

“Dăm slavă lui Dumnezeu Care, cu mijlocirea Maicii Domnului (la Praznicul căreia - 8 septembrie - s-a semnat aprobarea recunoașterii Episcopiei de către Președintele Consiliului de Miniștri), a sfinților ocrotitori ai parohiilor noastre, a tuturor sfinților români și a sfinților care s-au proslăvit pe pământul Italiei, ne-a binecuvântat și ne binecuvintează pe toți cu darurile Sale cele cerești și pământești.”, se spune în încheierea comunicatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel