Biserică românească în Sardinia. Parohul a studiat la Galaţi

Prima biserică ortodoxă din Sardinia. Sursa: Pixabay
Prima biserică ortodoxă din Sardinia. Sursa: Pixabay

Românii din insula Sardinia, Italia, vor avea parte de prima biserică ortodoxă de acolo. 

Potrivit site-ului oficial al Episcopiei Italiei, românii din Sardinia se vor putea ruga în viitorul apropiat în prima biserică ortodoxă din insula italiană, asta după ce, joi, 28 ianuarie 2021, a fost semnat un act de concesiune a unui teren de aproximativ 3.000 de metri pătraţi între reprezentantul Parohiei româneşti „Sf. Ioan Botezătorul“ din Olbia, părintele Marian Găină, şi primarul oraşului Olbia, Settimo Nizzi (foto deschidere ↑).

„Terenul a fost concesionat pe o perioadă de 99 de ani, având drep clauză achitarea sumei de 11.200 de euro în rate anuale de 113,13 euro pe toată durata de valabilitate a contractului. Momentul este unul istoric pentru românii care trăiesc în frumoasa insulă din Italia, întrucât le oferă posibilitatea să contribuie la construirea, respectiv, să se roage în viitorul lăcaş de cult ortodox românesc“, precizează sursa citată, conform Monitorul de Galaţi

Parohul, fost student la Galaţi

Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Olbia, un oraş turistic situat în nord-estul insulei Sardinia, unde se află şi renumita staţiune Costa Smeralta, a fost înfiinţată de Episcopul Siluan al Italiei în ianuarie 2011. Hramul parohiei este A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorit în 25 mai. Din data de 1 septembrie 2019, noul preot paroh este părintele Marian Găină.

„Aş vrea să ajungă această informaţie la gălăţeni, pentru că aici sunt foarte mulţi dintre ei. Consider că este o bucurie pentru familile lor de acasă că de acum aceştia se vor ruga pentru sănătate într-un lăcaş al lor. Până acum, slujbele noastre se desfăşurau într-o biserică catolică. După un an de aşteptare, este o binecuvântare, dar şi un eveniment, pentru că este prima biserică ortodoxă din insula Sardinia“, a spus părintele Marian Găină, paroh al bisericii, originar din Vrancea şi fost student în Galaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel