Pe două râuri din judeţul Bistriţa-Năsăud, cotele de inundaţii şi de atenţie sunt în continuare depăşite.
Cotele de inundaţii şi de atenţie sunt în continuare depăşite pe două râuri din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma ploilor torenţiale căzute miercuri după-amiază, şi zeci de case au fost inundate, potrivit datelor comunicate joi Agerpres de către purtătorul de cuvânt al Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Bistriţa-Năsăud, Dorel Ruşti.
La ora 7,00, cota de inundaţii era depăşită cu 9 centimetri pe râul Budac, în localitatea Budacu de Jos, unde au fost raportate circa 30 de case inundate, iar şase familii au fost evacuate. Pe râul Şieu, cota de atenţie a fost depăşită cu 26 centimetri şi au fost raportate probleme la 14 case. Pe lista comunelor afectate de inundaţii, comunicată de SGA, se mai numără Dumitra, cu 20 de case, Şieuţ, cu 40 de case, Monor, cu 30 de case, şi Mărişelu, cu 18 case.
Cea mai mare cantitate de precipitaţii a fost înregistrată la Şieuţ - 51 l/mp. Potrivit datelor comunicate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, în cursul nopţii cei de la Serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă Mărişelu au intervenit pentru salvarea a patru persoane din locuinţele inundate, apa atingând aproximativ 1,5 metri. De asemenea, în noaptea de miercuri spre joi au mai apărut probleme pe DN 17D în localitatea Romuli, unde drumul a fost acoperit parţial de aluviuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu