Dan Bittman a făcut noi declarații despre situația gravă în care se afundă România.
Nu mai avem obiectul muncii de 9 luni de zile. Avem o structură de persoane, care își pierd locurile de muncă din cauza măsurilor aberante! Doar într-o singură entitate, care funcționează de 40 de ani, liberal, doar Holograf, sunt 200 de oameni care își pierd pâinea. Nu vorbim doar de mine. De zeci de ani, în jurul nostru, dăm multor oameni de lucru. a spus Dan Bittman.
Avem o structură juridică, contabilă excepțională! Într-una din firmele direct legate de noi, care e pe avarie de luni de zile, 75% din cei 200 stau acasă sau s-au dus să își găsească alte job-uri. Poate în construcții, acolo nu e Covid! Toată lumea construiește de 9 luni de zile! Acolo nu există Covid, ci doar în restaurante, baruri, săli de cinema sau de concerte etc. E aberant! Serios! Uitați-vă pe stradă! Dragi politicieni, nu se mai poate așa! a spus Dan Bittman, în cadrul unui interviu în emisiunea Punctul Culminant, moderată de Victor Ciutacu la România TV.
Haideți să revenim cu picioarele pe pământ. Atât îmi doresc! Eu vorbesc în nume propriu, nu sunt niciun lider al unor grupuri, precum am aflat azi că aș fi liderul unu grup anti-botniță! Așa am fost apostrofat, însă eu nu am spus niciodată să nu se poarte mască (...) Eu respect legile și nu fac nicio excepție. a mai spus Dan Bittman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu