Mai mult de jumătate dintre români plănuiesc să cumpere cel puţin un produs în weekend-ul reducerilor, Black Friday, iar oferta comercianţilor merge de la vacanţe la un euro până la oferte bancare care includ comisioane zero pentru retrageri de bani oriunde în lume.
Black Friday 2018. Febra reducerilor este temperată, însă, de şeful autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţoiu, care a recomandat comercianţilor "să-şi facă ordine în casă" dacă nu vor să îşi piardă clienţii, atunci când a fost întrebat dacă Black Friday este o campanie folosită de comercianţi pentru a păcăli consumatorii.
Chiriţoiu a anunţat, în context, că autorităţile lucrează la o nouă legislaţie în sectorul comerţului, care ar urma să regleze şi problemele legate de perioadele de promoţii.
Black Friday 2018. Retailerul online din industria home&deco din România, start-up-ul Vivre, anunţă reduceri de până la 90% din preţul produselor de pe site, începând din seara zilei de 15 noiembrie şi până pe 18 noiembrie, şi estimează o creştere a vânzărilor cuprinsă între 80% şi 100%.
Peste 40.000 de modele vor fi disponibile pe site şi în aplicaţie în perioada campaniei, iar reducerile ajung până la 90%.
Black Friday 2018. elefant.ro fură startul şi, sub sloganul "Black Friday vine mai devreme", "aruncă" pe piaţă produse la preţ redus încă din 14 noiembrie. Retailerul anunţă reduceri de până la 90% pentru 90% dintre produsele pe care le comercializează.
La cărţi şi ceasuri discount-ul va fi de până la 90%, la parfumuri şi cosmetice reducerile vor merge până la 50%, iar la jucării până la 70%.
Compania estimează pentru această perioadă de reduceri masive, vânzări cu 20% mai mari decât anul trecut.
* De pe 16 până pe 29 noiembrie, producătorul de electrocasnice premium Miele reduce cu până la 36% preţurile produselor pe care clienţii le-au votat drept cele mai dorite la această ediţie. Astfel, dintre cele peste 900 de voturi, majoritatea clienţilor a ales o staţie de călcat drept cel mai dorit produs. Tot în topul preferinţelor s-au clasat maşinile de spălat rufe, uscătoarele şi aspiratoarele.
Black Friday 2018. Fashion Days dispune de un stoc de produse cu 50% mai mare decât cel de anul trecut, cel mai mare inclus în oferta de Black Friday de până acum, respectiv peste 1,5 milioane articole vestimentare, încălţăminte, accesorii, cosmetice sau home&deco, cu discounturi ce vor ajunge până la 90%.
Startul reducerilor va fi notificat în seara de 15 noiembrie în aplicaţia Fashion Days, unde clienţii pot începe cumpărăturile mai devreme. La scurt timp, întreaga ofertă va fi disponibilă şi pe fashiondays.ro.
Obiceiurile de consum ale clienţilor Fashion Days România arată că majoritatea preferă ora 22:00 pentru a comanda articolele vestimentare dorite, motiv pentru care evenimentul începe cu o seară înainte, respectiv 15 noiembrie.
Black Friday 2018. Telekom România anunţă derularea campaniei de Black Friday în perioada 12-25 noiembrie 2018, cu discounturi de până la 75% la peste 100 de modele de telefoane care pot fi achiziţionate atât pe site-ul companiei, cât şi din magazinele Telekom şi ale partenerilor, împreună cu abonamentele cu minute naţionale nelimitate şi internet 4G nelimitat de la 5 euro/lună (TVA inclus), fără perioadă minimă contractuală şi fără taxe de reziliere.
Black Friday 2018. La eMAG sunt disponibile 3 milioane de produse, care vor beneficia de reduceri totale în valoare de 220 de milioane de lei. Din ofertă nu lipsesc televizoare, telefoane mobile, laptopuri, electrocasnice, parfumuri, jocuri şi jucării, produse din categoria fashion, dar şi auto, mobilă şi home&deco şi bricolaj. Oferta de Black Friday de la eMAG cuprinde, însă, şi o gamă variată de produse speciale, precum monede de aur de 22K si lingouri de aur de 24K, 19.000 de nopţi de cazare, maşini şi motociclete, bilete la evenimente sportive şi concerte sau abonamente la servicii medicale.
Black Friday 2018. Falcon Electronics va da startul campaniei Black Friday pe 16 noiembrie 2018, începând cu ora 9:00. Astfel, în cursul zilei de vineri, cei care doresc să cumpere ceva nou pentru maşină, un gadget sau un cadou pentru cei dragi au posibilitatea de a comanda produsele preferate cu reduceri de până la 91%. Şi în acest an, dronele vor fi printre produsele vedetă ale campaniei.
Black Friday 2018. La CEL.ro campania aduce reduceri de pană la 40% la combine frigorifice şi aspiratoare, 1.750 lei discount la espressoare, în timp ce pentru categoria de televizoare, reducerile pot ajunge până la 1.600 lei . Pentru laptopuri, magazinul a pregătit reduceri ce pot ajunge pană la 40% pentru produsele din gama Asus.
La telefoane, preţurile încep de la 249 lei la telefoanele dual sim 4G. Cea mai considerabilă reducere la smartphone poate fi găsită la Samsung Galaxy Note 9, care va avea un preţ cu 1.000 de lei mai mic.
Retailerul declară că obiectivul pe care şi-l propune pentru Black Friday 2018 este de 200.000 de produse vândute şi vânzări în valoare de 50 de milioane lei.
Black Friday 2018. Cel mai mare producător român de cosmetice, Farmec, pregăteşte pentru consumatori preţuri mai mici cu până la 40% în perioada 16 - 22 noiembrie, şi aşteaptă vânzări cu până la 30% mai mari.
* Expozanţii de la Târgul de Turism al României, manifestare care are loc în weekendul reducerilor, propun circuite în Grecia la un euro "Greek Friday". La standul Christian Tour turiştii îşi pot cumpăra vacanţe de o săptămână în Grecia la 1 euro, pachet care include 7 nopţi de cazare la o vilă, turistul trebuind să achite doar transportul cu autocarul. Cei care vor să meargă în Turcia în concediu în 2019 vor găsi oferte speciale, putând să-ţi cumpere pachete de 7 nopţi de cazare cu reduceri de 200 de euro pe cameră.
* Librărie online din România, Libris.ro, oferă reduceri de până la 90% pentru campania de Black Friday, programată pentru 16 noiembrie, şi estimează peste 17.000 de comenzi.
Black Friday 2018. UniCredit derulează vineri, 16 noiembrie 2018, începând cu ora 9:00 şi până la ora 17:00, o campanie unică de Black Friday, disponibilă exclusiv online. Campania include o ofertă tranzacţională de cont curent şi servicii ataşate pentru primii 1.000 de clienţi noi care se înscriu pe www.unicredit.ro în condiţiile prevăzute de regulamentul campaniei. Aceştia se vor putea bucura, printre altele, pe toată durata vieţii, de comisioane zero pentru retrageri în lei, euro şi dolari la ATM-ul oricărei bănci din lume şi la retrageri în lei, euro şi dolari la orice sucursală UniCredit de pe teritoriul României precum şi pentru toate plăţile pe care le vor efectua în lei, euro sau dolari.
Black Friday 2018. Retailerul de mobilă Ikea anunţă, pentru acest weekend, reduceri "colorate"de 20% la anumite produse selecţionate precum mese, scaune, perne, perdele, biblioteci, etc.
* De asemenea, retailerul Kika se alătură, pentru al 5-lea an consecutiv, evenimentului Black Friday si anunţă reduceri de până la 60% la peste 300 de produse în perioada 16 noiembrie - 2 decembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu