Românii au plasat comenzi pe eMAG în valoare de peste 521 milioane de lei în primele zece ore de la startul Black Friday, ziua cu cele mai multe reduceri din an, cu 30 de milioane de lei mai mult comparativ cu ediţia anterioară, informează un comunicat al companiei de ecommerce remis, vineri.
Publicitate
Clienţii au comandat peste 1,8 milioane produse dintr-o gamă variată de categorii, faţă de 1,6 milioane anul trecut, în acelaşi interval.
Potrivit sursei citate, 74% dintre comenzile plasate până la ora 17:00 au fost efectuate cu livrare la easybox, în oraşele în care serviciul disponibil. Mai bine de 75% dintre comenzi vor fi livrate în primele cinci zile după Black Friday.
'Interesul mai mare ca oricând al oamenilor pentru reducerile de Black Friday s-a reflectat şi în traficul record din aplicaţie şi site. După zece ore de la startul evenimentului, s-au înregistrat peste 8 milioane de vizite pe eMAG, iar plata cu cardul a crescut de la 56%, cât a fost în 2021, la 62%, cel mai înalt nivel de până acum', se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii companiei susţin că Black Friday este un moment foarte bun şi pentru antreprenorii care vând prin intermediul eMAG Marketplace, astfel că peste 8.700 dintre sellerii care au participat la eveniment au vândut mai bine de jumătate de milion de produse, în creştere cu 20% faţă de anul trecut.
'Interesul crescut şi rezultatele de până acum confirmă tendinţele anului - oamenii preferă comerţul online pentru că preţurile sunt mai bune, iar ofertele mai numeroase. Iar Black Friday rămâne cel mai aşteptat moment de shopping din an, pentru care clienţii alocă un buget semnificativ pentru lucrurile de care au nevoie. Am văzut anul acesta că oamenii au fost mult mai hotărâţi şi au ştiut clar ce au nevoie şi au comandat, în medie, peste patru produse', a spus Tudor Manea, CEO eMAG.
Cea mai mare comandă de până acum a fost în valoare de 11.815 lei şi cuprinde 144 de produse, din categoriile electrocasnice mici, îngrijire casă, îngrijire personală, cosmetice, băcănie, fashion şi sport. De asemenea, secunda de aur s-a înregistrat la ora 7:24:06 - cu vânzări de 211.500 de lei.
Potrivit eMAG, în 18 secunde de la startul campaniei s-au vândut 700 de televizoare Horizon, respectiv 38 de televizoare pe secundă, 600 de espressoare în 62 de secunde (9 espressoare pe secundă), 400 de televizoare LG în 121 secunde (3 televizoare pe secundă) şi 3.565 de tigăi Tefal în 165 secunde, respectiv 21 de tigăi pe secundă. În funcţie de categoria de produse, statistica realizată de eMAG arată că după 10 ore de la startul Black Friday s-au vândut în categoria:
Laptopuri, IT, birotică şi papetărie -102.000 de produse, TV, audio-video, gaming şi cărţi - 93.000, electrocasnice mici şi mari - 138.000, telefoane, tablete şi gadget-uri - 108.000, jucării şi articole pentru copii - 311.000, fashion şi sport - 75.000, mobilă şi casă - 153.000-, parfumuri, îngrijire personală şi cosmetice - 211.000, băuturi, băcănie şi petshop - 326.000, bricolaj, grădină şi auto - 106.000 de produse. eMAG este o companie românească fondată în 2001, fiind un pionier al pieţei de comerţ online din România. În 2022, a devenit cel mai valoros brand românesc şi prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu