Un retailer din România a decis să deruleze campania de Black Friday pentru o perioadă de cinci săptămâni. Reducerile încep de joi, 29 octombrie.
Retailerul electro-IT Altex începe joi 29 octombrie promoţiile de Black Friday în magazine și online, campania urmând să se desfășoare timp de cinci săptămâni (29 octombrie – 2 decembrie), anunță compania, scrie Mediafax. Altex susține că va aplica reduceri chiar și de peste 50%, la toate categoriile de produse pe care le comercializează.
„Trecem printr-o perioadă atipică, iar sănătatea și siguranța clienților si angajatilor noștri este prioritară. De aceea am decis ca anul acesta să desfășurăm promoțiile de Black Friday pe o perioadă mai lungă, pentru ca oamenii să aibă timp suficient să aleagă produsele de care au nevoie. Cu garanția că avem stocuri suficiente în magazine și depozite și o gamă variată de produse la reduceri mari, invităm clienții să intre pe site sau să vină în oricare dintre cele peste 120 de centre de servicii Altex și Media Galaxy din țară pentru a vedea, testa și alege produsul potrivit în siguranță. Clienții pot ridica produsele preferate direct din magazine sau pot beneficia de serviciul de livrare. Salutăm, totodată, inițiativa retailerilor care, la rândul lor, au luat decizia, să vină în întâmpinarea nevoilor clienților cu o perioadă de timp extinsă pentru cumparaturi”, a declarat Raul Filip, Director Achizitii, Altex România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu