BLACKOUT. Chirieac: Situaţia energetică din România devine extrem de complicată

Foto: Pok Rie - Pexels
Foto: Pok Rie - Pexels

Analistul politic Bogdan Chirieac a atras atenţia asupra problemelor cu care s-ar putea confrunta România din punct de vedere energetic. 

În contextul în care România şi-a luat angajamentul să închidă unităţi de producere a energiei care folosesc combustibili fosili, însă autorităţile nu fac investiţii ca să înlocuiască acele capacităţi cu altele noi, nepoluante, ţara noastră s-ar putea confrunta cu mari probleme din punct de vedere energetic, apreciază Bogdan Chirieac.

"Vin vremuri extrem de complicate şi o să vedem pas cu pas acest lucru. Acum a venit chestiunea asta cu blackout-ul în Austria şi în Europa Centrală. O să vedem ce înseamnă să nu ai capacităţi solide. În momentul acesta, să tai - înţeleg şi poluarea, dar să tai brusc anul viitor, nu ştiu, 1.500 de MW putere instalată pe cărbune... Păi şi ce pui în loc, dacă nu bate vântul? Dacă nu ai soare, dacă nu ai apă suficientă la hidrocentrale? Alte hidrocentrale sunt gata în România în proporţie de  90%, dar lucrările nu mai pot continua pentru că nu mai primesc acordul de mediu. Mai puţină lume cunoaşte asta. 

Deci situaţia energetică din România devine, într-adevăr, extrem de complicată", a spus Bogdan Chirieac într-o intervenţie la Realitatea PLUS.

Parteneriatul comercial între NuScale Power şi Nuclearelectrica a fost semnat joi la Glasgow, Scoţia

Secretarul SUA pentru Energie, Jennifer M. Granholm, şi ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă încheierea unui nou parteneriat comercial între NuScale Power şi Societatea Naţională Nuclearelectrica, care a fost semnat joi în marja celei de-a 26-a Conferinţe a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP26) de la Glasgow, Scoţia, informează un comunicat al Ministerului Energiei.

Potrivit sursei citate, noul acord are potenţialul de a avansa implementarea primului reactor modular mic (SMR) din Europa în România până la sfârşitul deceniului şi ar putea poziţiona România ca un potenţial hub pentru producţia SMR în regiune.

"Compania americană NuScale Power şi Societatea Naţională Nuclearelectrica au convenit să lucreze în vederea instalării unei centrale NuScale SMR în ţara noastră până în 2027/2028", se arată în comunicat.

Sursa de energie cu zero emisii de carbon va contribui la atingerea ţintelor asumate de România de a elimina treptat producţia de energie pe bază de cărbune până în 2032 şi va sprijini în continuare parteneriatul strategic SUA-România privind desfăşurarea energiei nucleare civile, menţionează documentul.

"Statele Unite consideră energia nucleară o tehnologie esenţială în efortul global de reducere a emisiilor, extinderea oportunităţilor economice şi, în cele din urmă, combaterea schimbărilor climatice. Încurajăm şi sprijinim dezvoltarea SMR de zeci de ani şi este extrem de îmbucurător să sărbătorim această etapă importantă pentru România pentru a-i ajuta să-şi atingă obiectivele climatice", a spus secretarul Granholm.

La rândul său, ministrul Energiei, Virgil Popescu, încurajează acest parteneriat pe tehnologia SMR cu NuScale.

"Salut şi încurajez acest nou parteneriat pe tehnologia SMR cu NuScale. Ne propunem să dezvoltăm primul SMR până în 2030, pentru a ne îndeplini cererea critică de energie şi obiectivele ecologice, pentru a asigura un viitor de calitate pentru generaţiile viitoare. Decarbonizarea cu energie nucleară este posibilă!", susţine Popescu.

SMR şi alte tehnologii nucleare avansate vor permite ţărilor să genereze mult mai multă energie fără emisii de carbon la costuri mai mici pentru a revitaliza industria energiei nucleare la nivel mondial. Departamentul de Energie al SUA a investit peste 400 de milioane de dolari din 2014 pentru a accelera dezvoltarea şi implementarea SMR-urilor, potrivit comunicatului.

"Înlocuirea centralelor pe cărbune cu SMR poate ajuta comunităţile româneşti şi lucrătorii din fabrici să participe la tranziţia către energia verde, continuând în acelaşi timp să ofere beneficii economice locale. Această strategie serveşte drept catalizator pentru implementările în alte ţări ale Iniţiativei Celor Trei Mări care încearcă să decarbonizeze şi consolidează în continuare parteneriatul strategic dintre Statele Unite şi România", se mai spune în comunicat.

România plănuieşte să reducă emisiile de carbon cu 55% până în 2030 şi să reducă dependenţa de importuri de combustibili fosili de la 20,8% la 17,8% în 2030. Energia nucleară, care contribuie în prezent cu 33% la producţia de energie fără emisii a ţării, va avea un rol esenţial în realizarea aceste obiective de decarbonizare şi asigurarea tranziţiei energetice către o economie fără carbon.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel