Președintele democrat-liberalilor PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri seară, la România TV, că nu va colabora politic, într-o construţie unită, cu Dan Diaconescu, care prostește lumea cu televizorul.
"Nu am avut niciodată o înţelegere cu Dan Diaconescu, nu am să calc niciodată pe la OTV. Şi asta pentru că nu pot să servesc o persoană de un cinism ieşit din comun. Dan Diaconescu proteşte lumea cu televizorul, nu îl întrece în cinism decât domnul Ponta. (...) Nu voi colabora politic într-o construcţie unită cu Dan Diaconescu", a afirmat Vasile Blaga, la România TV.
Liderul PDL a insistat asupra excluderii unei alianţe între PDL şi PP-DD afirmând: "Nu ne aliem cu PP-DD, nu avem nicio astfel de înţelegere."
Declarațiile lui Vasile Blaga de la România TV survin la mai puțin de o lună, după ce la Școala Tinerilor PDL de la Eforie Nord, susținea că nu exclude discuţii politice, după alegerile parlamentare, între democraţi-liberali şi PP-DD, în functie de rezultatul obţinut de formaţiunea lui Dan Diaconescu.
Întrebat de un tânăr democrat-liberal dacă ar fi dispus să facă o alianţă cu PP-DD, Vasile Blaga declara: "PDL nu stabileşte dacă un partid este democratic sau nu. Electoratul (stabileşte, n.r.). Nu o să mă vedeţi, în schimb, la televiziuna partidului respectiv. Asta vă garantez. Dar discuţii politice sunt absolut necesare după ce fiecare construcţie politică, după alegeri, ştie câte oale are în traistă, câte mandate. Să vedem şi programul respectivului partid şi să nu spunem «niciodată», dacă electoratul a decis că acest partid merită să intre în Parlament. Electoratul decide", a spus Blaga, pe 15 septembrie la întrunirea tinerilor liberali.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News