Demisiile anunțate din PDL l-au determinat pe președintele Senatului, Vasile Blaga, să declare că îi pare rău pentru fiecare plecare, acesta adăugând însă că poate partidul se curăţă în acest mod.
"Fiecare îşi gestionează cum doreşte el cariera politică. Mie îmi pare rău pentru fiecare plecare. Poate că şi partidul nostru se curăţeşte", a precizat Blaga.El a mai spus că plecarea fiecărui democrat-liberal "este un semnal de alarmă dar, până la urmă, destui nu rezistă tentaţiei de a avea un loc mai călduţ în parcursul lui politic".
Blaga a arătat că în PDL nu sunt tabere, existând doar membri care au susţinut o moţiune şi membri care au susţinut altă moţiune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News