Candidatul PNL la primăria Sectorului 4, Răzvan Sava, a declarat, joi, că va fi susţinut la alegerile locale de Cristian Popescu Piedone, în situaţia în care PPUSL nu are un candidat propriu în sectorul 4, precizând însă că nu există o înţelegere la nivel de partide, potrivit Mediafax.
„Domnul Cristian Popescu-Piedone mă sprijină la primăria Sectorului 4. Eu în continuare sunt membru PNL şi susţin membri PNL la Consiliul local al primăriei Sectorului 4. Dânsul şi-a manifestat intenţia să susţină candidatura mea întrucât PPUSL nu are candidat la primăria de sector", a declarat candidatul PNL la primăria Sectorului 4, Răzvan Sava, afirmând că nu există nicio negociere sau înţelegere între PNL şi PPUSL.
Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, joi, pentru Mediafax, că susţinerea candidatului PNL la Sectorul 4, Răzvan Sava, de către Piedone aduce un prejudicu PNL, afirmând că va avea o discuţie cu Sava şi că PNL nu face alianţe cu nimeni.
[citeste si]
„Noi nu facem alianţe absolut cu nimeni. Este poziţia singulară a domnului Răzvan Sava, pe care eu nu o agreez. Nu facem alianţă absolut cu nimeni, facem alianţă cu bucureştenii", a declarat Vasile Blaga, pentru Mediafax, solicitat să comenteze sprijinul politic pe care Piedone îl acordă candidatului liberal, sprijin anunţat chiar de către Răzvan Sava.
Întrebat dacă susţinerea pe care Piedone o acordă lui Răzvan Sava prejudiciază PNL, Blaga a răspuns: "Eu cred că da".
Blaga a mai spus că PNL trebuie să aibă o discuţie cu Sava. „Noi îl vom susţine pe Răzvan Sava, dar trebuie să discutăm cu el", a mai spus Vasile Blaga.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu