Președintele PDL Vasile Blaga și-a arătat marți seara la Realitatea Tv regretul pentru faptul că Elena Udrea confundă PDL cu PSD, arătând că cei care se luptă pentru șefia partidului trebuie să-și dea ”bună ziua” și după 23 martie.
”Îmi pare rău că colega mea Elena Udrea confundă PDL cu PSD de exemplu. Pentru că noi, cei care intrăm în competiţie pentru conducerea PDL trebuie să ne dăm bun ăziua și după 23 martie și să contribuim la binele acestui partid. O bătălie între colegi trebuie purtată cu aceleaşi arme ca o competiție electorală între partide, trebuie să fii foarte atent să nu-ţi jigneşti colegii. Toate deciziile pe care le-am luat joi după-masă și sâmbătă au fost luate prin vot. Să întelegem că minoritatea se supune majorităţii”, a declarat Vasile Blaga.
”De unde a inceput antipatia cu Udrea: Eu nu am nimic cu dânsa, dimpotrivă, eu am propusă prima dată secretară când a intrat in BPN. Sunt convins că o să avem o competiţie corectă în partid, pe urmă fiecare îşi vede de treabă în interiorul PDL”, a continuat liderul democrat-liberal.
Vasile Blaga, Elena Udrea și Monica Macovei sunt cei trei democrat-liberali care au anunțat că vor candida pentru șefia partidului, la Convenția din 23 martie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu