Blănculescu: acordul cu FMI, pierderi de zeci de milioane de euro

blanculescu
blanculescu

Publicitate

Fondul Monetar Internațional (FMI) i-a impus României să-și privatizeze companiile de stat până la sfârșitul lunii aprilie. Însă respectarea cerințelor FMI ar putea duce la pierderea a zeci de milioane de euro, susține analistului economicIonel Blănculescu opinează că termenul stabilit de FMI pentru privatizarea și listarea companiilor de stat este realist, dar analistul este împotriva procesului. Acesta a declarat pentru Business24 că, în două sau trei luni, statul ar putea îndeplini cerințele FMI numai pentru pachetele mioritare, cu toate că nu este o măsură potrivită, pentru că prețurile sunt scăzute. "Ar trebui să mai așteptăm până în 2015-2018 și atunci să țintim să câștigăm bani, dar ar trebui să ne consolidam un capital de stat", a declarat economistul.

Analistul susține că 2013 nu este un moment propice pentru vânzare sau listarea companiilor de stat. Blănculescu argumentează că Transelectrica a avut, în 2012, un preț de pornire de 45 de lei/acțiune, iar în prezent s-a ajuns la 12 lei/acțiune. Economistul a precizat că prețurile joase au dus la amânarea privatizării Transelectrica, Transgaz, dar și CFR Marfă. Ionel Blănculescu a ținut să sublinieze că privatizarea CFR Marfă "ar fi una din marile gafe pe care statul le-ar produce".

În opinia analistului, înainte de a privatiza CFR Marfă, ar trebui încercată soluția unui manager privat, care să încerce eficientizarea companiei. "Operatorul privat care o va cumpăra, o va pune pe profit imediat. Este normal să fie așa. CFR Marfă este aproape o formă de monopol", a afirmat economistul.

Ionel Blănculescu este de părere că motivul pentru care FMI impune României privatizarea companiilor de stat este acela de a introduce elementul privat în respectivele companii. Avantajul cel care cumpăra de la stat este, în opinia analistului economic, dat de posibilitatea de a participa la Adunarea Generală a companiei. "Este un lucru bun", a spus Blănculescu, "dar plătim noi, statul. De ce să plătesc eu acum 10% din acea companie, pe care o vând cu 20 milioane, când peste câțiva ani aș putea-o vinde cu sute de milioane de euro?", a adăugat acesta. Analistul susține că FMI ar putea obliga statul să listeze 1%, fiind un procent suficient pentru a introduce privatul în companie. "Să scoți 10-20%, prețul e prea mare", a explicat economistul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel