Blejnar, condamnat DEFINITIV. Mircea Badea surprinde după ce a aflat hotărârea

Mihai Gadea (stg.) si Mircea Badea (ctr.) participa la lansarea volumului 'Zece ani rai', autor Mugur Ciuvica (dr.), la Standul Editorii RAO, in cadrul celei de-a XXII-a editii a Targului International Gaudeamus - Carte de invatatura, la Romexpo.
Mihai Gadea (stg.) si Mircea Badea (ctr.) participa la lansarea volumului 'Zece ani rai', autor Mugur Ciuvica (dr.), la Standul Editorii RAO, in cadrul celei de-a XXII-a editii a Targului International Gaudeamus - Carte de invatatura, la Romexpo.

Mircea Badea a reacționat după ce Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv marţi pe fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Sorin Blejnar la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Mircea Badea a spus că Sorin Blejnar a fost condamnat într-o prostie de dosar, în timp ce într-un dosar cu greutate - Motorina - a fost achitat.

”A fost condamnat robul lui Dumnezeu, Sorin Blejnar. Pe plan personal, mă bucur, de ce să fiu ipocrit? Asta pe partea strict de ecuație de dreptate personală. A fost achitat în dosarul Motorina, care chiar era un dosar tare, și a fost condamnat pentru un dosar care mi se pare complet cretin. Blejnar a fost condamnat într-un fonfleu de dosar. Starea lui de încarcerat mă bucură. De ce? Pentru că și el a făcut mult rău. Dar el spune că este nevinovat și intră nevinovat la pușcărie. Sper să aibă dreptate. Chiar sper că a intrat nevinovat la pușcărie în acest dosar. De ce? Ca să vadă cum e. Ia zi, e cool, e mișto? Dosarul în care a fost condamnat este făcut de cei de la Ploiești - Portocală și Onea”, a zis Mircea Badea.

Apoi, realizatorul TV a criticat faptul că, pe anumite site-uri s-a scris că Sorin Blejnar a luat șpagă când, de fapt, a fost condamnat pentru trafic de influență.

”Dacă infracțiunea pentru care a fost condamnat este trafic de influență, de ce ni se spune în presă că a luat șpagă? Dacă ar fi luat mită, ar fi trebuit să fie condamnat pentru luare de mită. Cum adică îmi spune aproape toată presa că a luat Blejnar șpagă, dar condamnarea nu este pentru șpagă, ci pentru trafic de influență? Cum adică a luat șpagă, dar este condamnat pentru trafic de influență? Măi jurnaliștor, explicați care e treaba cu chestia asta!”, a zis Mircea Badea.

Blejnar, condamnare cu executare pentru trafic de influență

Marţi, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe Blejnar la 5 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

VEZI ȘI: OUG referendum 26 mai 2019. Vlad Viski sesizează dubla măsură în războiul PSD - PNL

Iniţial, Blejnar a fost condamnat la 6 ani închisoare de Tribunalul Bucureşti în octombrie 2018, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a redus pedeapsa la 5 ani închisoare.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia instanţei de fond privind confiscarea sumei de 12.513.894 lei de la Blejnar şi menţinerea sechestrului pe averea acestuia până la concurenţa acestei sume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel