În filmele Harry Potter au apărut zeci de actori talentați, care au reușit să țină milioane de fani în fața marilor ecrane. Din nefericire, mulți dintre ei s-au stins din viață, iar numărul lor nu este deloc de neglijat.
Publicitate
Seria de filme Harry Potter reprezintă o lume a magiei și a vrăjitorilor, unde fantezia, aventura și misterul te fascinează încă de la prima peliculă. Dacă pe marile ecrane, se vorbește despre blestemele lui Harry Potter, ei bine și în realitate, anumiți actori au fost urmăriți de ghinion. Vorbim despre actorii care au apărut în franciză și care au plecat din această lume, poate mai devreme decât se așteptau fanii. Pe unii i-ai îndrăgit din prima, pe alții i-ai văzut doar în câteva secvențe, însă fiecare a contribuit la reușita Harry Potter.
De la apariția primului film Harry Potter și până acum, 24 de actori s-au stins din viață. Cel mai recent caz este cel al lui Leslie Phillips, cel care a dat voce pălăriei vorbitoare, care s-a stins din viață pe data de 7 noiembrie 2022, după ce s-a luptat cu o boală grea. Acesta este urmat de actorul Robbie Coltrane, care l-a jucat pe Rubeus Hagrid, cunoscut ca responsabilul pentru intrarea și ieșirea din școală.
Helen McCrory, care a jucat-o pe Narcissa Malfoy, s-a stins din viață la vârsta de 52 de ani, după o luptă grea cu cancerul. De asemenea, John Hurt, cel care l-a jucat pe domnul Ollivander, proprietarul magazinului de baghete, a murit în anul 2017, tot din cauza cancerului.
Cu un an în urmă, fanii filmului Harry Potter au primit vestea tragică conform căreia Alan Rickman, actorul care l-a jucat pe profesorul Snape, a murit la vârsta de 69 de ani, de cancer. La acea vreme, Daniel Radcliffe a scris despre Rickman că a fost unul dintre cei mai mari actori cu care a lucrat vreodată, relatează „Edinburgh Live‟. De asemenea, Emma Watson și-a exprimat regretele: „Am fost atât de norocoasă că am lucrat și am petrecut timp cu un bărbat și un actor atât de special‟.
În anul 2014, doi actori din franciză au plecat din lumea aceasta. Este vorba despre Dave Legeno, care l-a jucat pe vârcolacul Fenrir Greyback și de Roger Lloyd-Pack, care l-a interpretat pe Barty Crouch Sr.
Cu un an în urmă, Richard Griffiths, adică Vernon Dursley, unchiul abuziv al lui Harry, a murit la vârsta de 65 de ani în urma complicațiilor cardiace. Atunci, Radcliffe și-a amintit cu drag de el, în ciuda persoanjului nemilos pe care l-a jucat. El a spus: „Richard a fost alături de mine în două dintre cele mai importante momente ale carierei mele, (…). El m-a făcut să mă simt în largul meu‟.
De asemenea, fanii își vor aduce aminte mereu și de actorii: Richard Harris (profesorul Albus Dumbledore), Verne Troyer (Griphook), Robert Hardy (Cornelius Fudge), John Hurt (Garrick Ollivander), Timothy Bateson (Kreacher), Terence Bayler, Robert Knox (Marcus Belby), Sam Beazley (profesorul Everard), Paul Ritter (Eldred Worple) , Dave Legeno (Fenrir Greyback), Peter Cartwright (Elphias Doge), Derek Deadman, Hazel Douglas (Bathilda Bagshot), Alfred Burke (Armando Dippet), Jimmy Gardner (Ernie Prang), dar și de Elizabeth Spriggs.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu