"Blestemul" Oscarului a fost demonstrat științific. Peste 60% dintre actriţele premiate au divorţat

Oscar
Oscar

Publicitate

Deşi starurile de la Hollywood vorbesc de mulţi ani despre un "blestem al Oscarului", oamenii de ştiinţă au demonstrat abia recent că acesta există cu adevărat, deoarece peste 60% dintre actriţele premiate cu Oscar s-au despărţit ulterior de partenerii lor de viaţă.

Un studiu realizat printre câştigătoarele categoriei "cea mai bună actriţă" a scos la iveală faptul că actriţele premiate cu Oscar se confruntă cu un risc mai mare de a divorţa, comparativ cu actriţele nominalizate, dar care nu au reuşit să obţină mult dorita statuetă, transmite Mediafax.

Cercetătorii de Universitatea Toronto din Canada, autorii acestui studiu, au descoperit faptul că riscul de a divorţa este cu 63% mai mare pentru laureatele cu Oscar comparativ cu colegele lor care au fost doar nominalizate.

Actriţele Kate Winslet, Sandra Bullock şi Hilary Swank se numără printre câştigătoarele din ultimii ani, ale căror cariere au fost impulsionate considerabil de obţinerea premiului Oscar, dar ale căror vieţi personale au avut de suferit.

La un an după obţinerea premiului Oscar în 2009 pentru rolul din "The Reader/ Cititorul", actriţa britanică Kate Winslet a divorţat de soţul ei, regizorul Sam Mendes. Tot la un an de la victoria ei din 2005, cu rolul din "A Million Dollar Baby", actriţa Hilary Swank a divorţat de actorul Chad Low. Mariajul de cinci ani al Sandrei Bullock s-a destrămat la doar cinci zile de la victoria actriţei la gala Oscarurilor din 2009, unde a primit trofeul pentru rolul din "The Blind Side", după ce actriţa americană a descoperit că soţul ei Jesse James a avut o aventură cu un fotomodel.

Potrivit acestui studiu, dintre cele 265 de femei căsătorite care au fost nominalizate la categoria "cea mai bună actriţă" începând din anul 1936 - ce marchează intrarea în epoca modernă a cinematografiei - şi până în prezent, 159 au divorţat (60%).

Specialiştii canadieni au comparat şi rata divorţurilor înregistrată în cadrul actriţelor nominalizate la categoria "cea mai bună actriţă", dar care nu au câştigat Oscarul, cu rata divorţurilor înregistrată în rândul actriţelor laureate cu Oscar. Potrivit acestei analize, actriţele desemnate câştigătoare la gala premiilor Oscar se confruntă cu un risc de divorţ de 1,68 de ori mai mare.

Un studiu efectuat de aceiaşi cercetători canadieni printre câştigătorii categoriei "cel mai bun actor" a relevat faptul că o victorie la Oscar nu a fost urmată de o schimbare a stării civile în cazul bărbaţilor.

Cercetătorii de la Universitatea Toronto nu au analizat în detaliu motivele pentru care au loc aceste divorţuri şi despărţiri, însă Tiziana Casciaro, coordonatoarea studiului, consideră că accesul la celebritate, dublat de o creştere considerabilă a onorariilor cu care sunt plătite actriţele recompensate cu Oscar au efecte negative asupra psihicului soţilor şi al partenerilor lor de viaţă.

Acest "blestem" nu este recent, el există încă din zilele de glorie de la Hollywood. Actriţa Joan Crawford a divorţat de cel de-al treilea ei soţ în 1946, la un an după ce a primit Oscarul pentru rolul din "Mildred Pierce".

Într-o perioadă mai recentă, în 2001, Julia Roberts a primit Oscarul pentru rolul din "Erin Brockovich" şi i-a mulţumit de la tribună iubitului ei de atunci, actorul Benjamin Bratt. După trei luni însă, cei doi s-au despărţit.

În anul următor, Halle Berry a devenit prima femeie de culoare care a primit premiul Oscar, fiind recompensată pentru prestaţia ei din filmul "Puterea dragostei/ Monster's Ball". După un an, actriţa l-a părăsit pe soţul ei Eric Benet.

În 2005, actriţa Charlize Theron, premiată cu Oscar pentru rolul din "Monstru" a anunţat în mod public că nu se va căsători cu iubitul ei, actorul Stuart Townsend până când căsătoriile gay nu vor fi declarate legale. La doar opt luni după acea declaraţie, cuplul s-a destrămat.

Câştigătorii OSCAR 2011: The King’s Speech, cel mai bun film. Natalie Portman şi Colin Firth, cei mai buni actori. Vezi toţi premiaţii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel