În lume există picturi care aduc nenorociri proprietarilor. Una dintre aceste picturi “blestemate” este “Băiatul care plânge” de Giovanni Bragolina. Artistul a dorit să picteze un portret al unui copil plângând, muză fiindu-i propriul fiu.
Pentru a-și aduce fiul în starea dorită de artist, acesta folosea chibritele pe care le aprindea în fața lui pentru a-l speria. După mai multe zile de chin și spaimă, copilul i-ar fi strigat tatălui “Tu să arzi”.
Vorbele copilului au căzut ca un blestem. În doar două săptămâni băiatul a murit de pneumonie, iar în scurt timp Giovanni Bragolina a ars de viu în propria casă. Pictura a fost găsită în Anglia în 1985, după care au început o serie de coincidențe stranii – în nordul Angliei, au început să se mărească numărul incendiilor în care mureau oameni. Unele victime rămase în viață menționau că din toată casa arsă până la temelie rămânea nevătămată doar pictura cu copilul care plânge, relatează turism.bzi.
Reproducerea acestei picturi a fost vândută și revândută, iar proprietarii aveau la puțin timp parte de decese, incendii sau accidente inexplicabile. Ca urmare, unul dintre ziarele britanice a publicat o declarație oficială cu privire la faptul că toți cei care dețin această reproducere, ar trebui să scape de ea imediat, autoritățile interzicând cumpărarea și păstrarea acestui “blestem” în casă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu