Putin a trimis mai multe blindate la graniţa cu Georgia, acolo unde sunt formate deja cozi kilometrice cu ruşi care vor să fugă din ţară.
La granițele Rusiei sunt cozi interminabile după ce Putin a anunțat mobilizarea militară parțială. Un exemplu este șirul de mașini care se întinde pe 14 kilometri la frontiera cu Georgia. Un videoclip care a surprins coada de mașini a fost postat, în urmă cu două zile, pe Twitter.
In the morning, a 14-kilometer-long queue formed at the Verhniy Lars border crossing point on the #Russian-#Georgian border. There were 1,715 cars in line to leave the "Great Russia". pic.twitter.com/oyNvbRHyEF
— NEXTA (@nexta_tv) September 23, 2022
Din ultimele date, Putin a trimis blindate în cursul zilei de azi, la graniţa cu Georgia. Expertul în geopolitică Dorin Popescu a comentat gestul liderului de la Kremlin într-o intervenţie la Digi24: "O decizie publică, clară, neechivocă de interzicere a ieşirii din ţară a bărbaţilor ar crea un incendiu social de proporţii în Federaţia Rusă, mai ales că, acum, la doar câteva zile după prima decizie de mobilizare a provocat premisele unor proteste, conflicte şi tensiuni sociale de amploare. Federaţia Rusă nu va risca, cel puţin în perioada imediat următoare, o decizie explicită de interdicţie a ieşirii din ţară a bărbaţilor însă, iată, adoptă toate mijloacele posibile de intimidare, de descurajare şi de inhibare a plecărilor din ţară pentru a evita o gravă hemoragie demografică şi socială internă. Nu ştiu dacă aceste măsuri îi vor constrânge pe cetăţenii ruşi să găsească toate soluţiile de eschivă de la obligativitatea de a muri pe front în numele unui preţ geopolitic pe care aceştia nu-l agreează şi nu-l recunosc. Prin ordinul de mobilizare şi prin toate celelalte măsuri coroborate conexe, Vladimir Putin a adus războiul la el acasă, în Federaţia Rusă. Iar acest război va continua tot aici în perioada următoare prin diferite convulsii şi chiar forme mai radicale de luptă şi de rezistenţă."
Preşedintele Vladimir Putin a anunţat miercuri, 21 septembrie, o mobilizare militară parţială în Rusia pentru îndeplinirea obiectivelor "operaţiunii militare speciale" în Ucraina. La câteva minute după anunț au fost epuizate biletele de avion pentru această zi, anunța presa din Rusia pe rețelele sociale. Sunt cozi kilometrice de mașini la granițele Rusiei cu Georgia, Mongolia, China, iar biletele de avion au ajuns să coste și 10 mii de euro.
Primii soldați chemați de Rusia după mobilizarea parțială au ajuns în baze militare, fără a trece prin antrenamente, și urmează să fie trimiși pe frontul din Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză Rusia că are un plan ascuns cu mobilizarea parțială decretată în urmă cu câteva zile: ar viza exterminarea popoarelor indigene. El a făcut trimitere la violențele din Daghestan, unde bărbații sunt mobilizați cu forța. Pe de altă parte, Vladimir Putin s-ar fi ascuns într-un palat izolat, din cauza protestelor generate de planul de mobilizare. Autorităţile ruse au informat că mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti nu va viza decât persoanele cu experienţă militară sau competenţe căutate. Dar s-au înregistrat multe cazuri de mobilizare a unor persoane în vârstă, bolnave sau fără experienţă, precum şi a studenţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu