O coloană de 23 de blindate rusești a trecut granița Ucrainei după lăsarea nopții, în timp ce "convoiul umanitar" trimis de Moscova s-a oprit la câțiva kilometri distanță de estul Ucrainei. Un jurnalist britanic a fotografiat un vehicul rus de luptă care se îndrepta spre Ucraina.
Cele aproape 300 de camioane albe încărcate cu "ajutoare umanitare" s-au oprit undeva în apropiere de granița Ucrainei, după ce Kievul a anunțat că nu va permite accesul lor pe teritoriul ucrainean. Nu se știe dacă acestea își vor continua sau nu drumul vineri.
Dar în timp ce camioanele staționează, un jurnalist The Guardian susține că a văzut o coloană de 23 de blindate rusești, asistate de vehicule logistice inscripționate cu plăcuțe oficiale ale armatei Rusiei, care se îndreptau spre granița cu Ucraina.
După ce a oprit pe marginea drumului, după lăsarea nopții convoiul a intrat pe teritoriul ucrainean. Kievul a pierdut controlul porțiunii de graniță penetrată de vehiculele rusești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu