Blinken va merge în Africa, unde Rusia şi China îşi extind influenţa

Sursa foto: AGERPRES
Sursa foto: AGERPRES

Secretarul de stat american Antony Blinken va întreprinde săptămâna viitoare un turneu în Africa Subsahariană pentru prima oară în ultimele zece luni, a anunţat joi Departamentul de Stat, într-o tentativă de a contracara influenţa tot mai mare a Rusiei şi Chinei pe acest continent, relatează AFP. 

După patru turnee intense în Orientul Mijlociu de la izbucnirea războiului la 7 octombrie între Israel şi Hamas, Blinken se va îndrepta spre Africa într-un turneu începând de luni, care va cuprinde vizite în Capul Verde, Coasta de Fildeş, Nigeria şi Angola.

Antony Blinken va aborda teme precum creşterea economică şi cum 'să facem să avanseze parteneriatele de securitate bazate pe valori comune, cum ar fi respectarea drepturilor omului, promovarea democraţiei şi extinderea statului de drept', a detaliat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, într-un comunicat. Aceasta va fi a patra sa deplasare în Africa de la preluarea mandatului.

În ultima sa vizită în Africa subsahariană, Blinken a devenit responsabilul american de cel mai înalt nivel care a vizitat Nigerul, în speranţa de a apăra această democraţie fragilă, ţară din prima linie în lupta împotriva jihadiştilor din Sahel. Patru luni mai târziu, în iulie, armata l-a destituit pe preşedintele ales, Mohamed Bazoum, iar de atunci Nigerul s-a apropiat de Rusia, în special în ceea ce priveşte cooperarea militară.

Vizita lui Blinken în Coasta de Fildeş survine după cea a ministrului de externe chinez Wang Yi, care s-a aflat miercuri în această ţară din Africa de Vest, ultima etapă a unui turneu ce a cuprins vizite în Egipt, Tunisia şi Togo. În prezent, Coasta de Fildeş găzduieşte cea de-a 34-a Cupă a Africii pe Naţiuni. 

Citește și - Blinken a fost implicat într-un incident pe un aeroport din Elveția. A amânat întoarcerea în SUA de la Davos

Antony Blinken, secretarul de stat american, a fost nevoit să amâne întoarcerea acasă de la Davos, miercuri, din cauza unei erori critice întâmpinate la bordul avionului său, conform informațiilor furnizate de Bloomberg.

După ce a călătorit de la Davos cu elicopterele și s-a pregătit să urce la bordul avionului Boeing 737, Blinken și echipa sa au primit informații că aeronava a fost declarată nesigură pentru zbor. O scurgere de oxigen identificată anterior nu a putut fi rezolvată.

Un avion de dimensiuni reduse a fost adus de la Bruxelles la Zurich pentru a asigura transportul către SUA a înaltului diplomat, în timp ce mulți dintre consilierii săi și membrii presei au fost obligați să se deplaseze la Washington prin mijloace de transport comerciale, notează sursa citată. Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel