Blocaj în INSTANȚE. Laura Radu, președintele Tribunalului București, anunță și alte măsuri

Magistrații sunt nemulțumiți pentru că pe masa parlamentarilor se va afla, în 28 ianuarie, legea privind eliminarea pensiilor de serviciu, după ce Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a emis deja un raport favorabil pentru abrogarea pensiilor speciale.

Laura Radu, președintele Tribunalului București, a precizat în direct la România TV că instanțele își suspendă activitatea pe perioadă nedeterminată, iar dacă nu se va ajunge la o soluție există și alte căi de atac. 

”Ieri, adunarea generală a judecătorilor de la Tribunalul București a hotărât suspendarea activității pe o durată nedeterminată. Asta înseamnă că așteptăm decizia Parlamentului din data de 28 ianuarie în speranța că puterea legiuitoare va înțelege mesajul nostru că pensia de serviciu este reglementată la nivel European și Internațional, nu doar în România. Suspendarea este pe perioadă nedeterminată. În egală măsură noi vom apela la toate pârghiile legale pe care le avem la dispoziție. Vom solicita la rândul nostru, Înaltei Curți de Casație, să sesizeze Curtea Constituțională pentru a efectua din nou un control de constituționalitate al acestei legi pe care Parlamentul este posibil să o adopte pe data de 28 ianuarie. Rămâne de văzut ce se va întâmpla... sperăm să nu se ajungă la alte procese”, a precizat Laura Radu în direct la România TV.

VEZI ȘI: Tribunalul București și Curtea de Apel București își SUSPENDĂ activitatea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel