Blocaj la Poșta Română. Directorul a plecat în China fără să anunțe pe nimeni

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Valentin Ștefan, directorul Poștei Române, a plecat în China, fără să informeze pe nimeni, cauzând un blocaj în instituția pe care o conduce.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, spune că managementul Poştei Române "a rămas oarecum surd" la doleanţele exprimate de sindicalişti şi că există un blocaj în companie, pe care a încercat să îl rezolve prin mediere.

Ivan a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate în oraşul Beclean din judeţul Bistriţa-Năsăud, că a dorit să stea de vorbă în aceste zile cu directorul Poştei Române, dar a constatat că acesta este plecat din ţară, în China, motiv pentru aşteaptă întoarcerea acestuia pentru a primi explicaţii în legătură cu protestele declanşate de angajaţi.

"Aştept cu mare interes reîntoarcerea în ţară"

"În momentul de faţă, cred că am depăşit a şaptea sau a opta rundă de negocieri şi am mediat această negociere între managementul Poştei Române, consiliul de administraţie şi sindicatul liber din Poşta Română. Până în momentul de faţă, din datele pe care le am şi le am actualizate, managementul Poştei Române a rămas oarecum surd la ceea ce au reclamat foarte mult oamenii. Am căutat o zonă de mediere.

Din păcate, avem un blocaj acolo. Facem eforturi legale pentru a media acest conflict şi pentru a nu ajunge în situaţia în care oamenii să nu îşi primească drepturile şi Poşta Română să nu furnizeze aceste servicii. L-am căutat inclusiv în această săptămână pe domnul director al companiei pentru discuţii practice cu cei din sindicat. Din păcate, este plecat din ţară, fără să informeze pe nimeni, fără să informeze acţionarul majoritar - Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, consiliul de administraţie. Şi este plecat şi printr-o zonă puţin mai exotică, ca să spun aşa, undeva prin China. Aştept cu mare interes reîntoarcerea în ţară a domnului director general şi explicaţii clare în faţa acţionarului majoritar şi în faţa sindicatului, pe această temă, pentru a debloca situaţia", a afirmat ministrul Bogdan Ivan, la conferinţa de presă la care au participat şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Miercuri, mai mulţi angajaţi ai Poştei Române din întreaga ţară s-au aflat în grevă de avertisment timp de două ore, iar sindicaliştii ameninţă că există posibilitatea declanşării unei greve generale în 29 martie, având în vedere că nu s-a reuşit semnarea unui nou contract colectiv de muncă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel