Blocul Național al Revoluționarilor va participa la mitingul USL

bloc
bloc

Blocul Național al Revoluționarilor 1989-România (B.N.R. 1989) și-a declarat intenția de a se alătura manifestanților care vor participa, joi, 19 ianuarie, la mitingul organizat de USL în Piața Universității, informează un comunicat transmis redacției De Ce News.

Potrivit comunicatului, ”Blocul Național al Revoluționarilor 1989-România, legal înregistrat la Tribunalul București prin Încheierea din 19.03.2009, va participa cu aproximativ 100 de organizații (din cele 133 membre B.N.R.1989) la protestul organizat în 19 ianuarie 2012 la București în Piața Universității, împotriva actualei puteri.”

Printre revendicările revoluționarilor din 1989, afiliați B.N.R. 1989, se numără ”demiterea imediată a Guvernului Boc și a dictatorului Traian Băsescu (care nu mai este de mult președintele României prin acțiunile și atitudinea sa), din cauza cărora economia națională s-a prăbușit, precum și constituirea unui Guvern de Uniune Națională cu mandat limitat, având ca scop imediat organizarea de alegeri anticipate.

B.N.R. 1989 impută Puterii același „înalt” nivel de viață al românilor, care a determinat în decembrie 1989 ieșirea în stradă a milioanelor de români.

De asemenea, în comunicatul primit, repezentanții B.N.R. 1989 atrag” atenția organelor de ordine din România (Jandarmerie, Poliție, Servicii Speciale) că și ele fac parte din poporul român; ele trebuie să se alăture vocii majoritare care proclamă eliberarea de dictatura portocalie.”

”Dorim să reamintim opiniei publice că noi, revoluționarii, am adus la cunoștință încă din anul 2009 despre alunecarea către dictatură a puterii portocalii. Reamintim cetățenilor că în decembrie 1989, alături de populație, am fost aceia care l-am izgonit pe dictator și o vom face și acum strâns uniți cu poporul nostru. Încă o dată repetăm sintagma: „cine uită istoria riscă să o repete!” Ceea ce, iată, se întâmplă în prezent.”, mai arată comunicatul.

La finalul documentului, Blocul Național al Revoluționarilor 1989-România afirmă: ”Noi ne vom păstra în continuare statutul de revolutionar și de patrioți și suntem dispuși să mergem până la sacrificiul suprem pentru eliberarea României de sub dictatura portocalie.”

Citește și:

Emil Boc manipulează: anticipatele se pot organiza în două luni

Ponta: USL va merge împreună până la schimbarea lui Băsescu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel