Blonde, filmul despre Marylin Monroe, desfiinţat de critici: Divertisment necrofil, o exploatează...

Captură video Youtube
Captură video Youtube

"Blonde", filmul apărut pe Netflix despre Marylin Monroe, este desfiinţat de criticii de film. 

Pelicula cu Ana de Armas în rolul principal a primit 14 minute de ovaţii în picioare la Festivalul de Film de la Veneţia, dar criticii spun că filmul este "sexist", "crud" şi "unul dintre cele mai detestabile filme făcute vreodată". 

"Ținând cont de toate ororile pe care le-a îndurat Marilyn Monroe în cei 36 de ani de viață, este o ușurare că nu a trebuit să sufere și din cauza vulgarităților din "Blonde", cel mai recent exemplu de divertisment necrofil, care o exploatează pe actriță“, a scris criticul de film Manohla Dargis în prestigioasa publicație The New York Times.

"Orice altceva lipsește din acest film, inclusiv personalitatea, talentul și inteligența ei“, mai notează criticul de film.

În peliculă sunt câteva secvențe greu de privit: inclusiv o scenă în care Marilyn face un avort și o foarte controversată scenă de sex oral, cu președintele Kennedy. Telespectatorii Nextflix au descris secvența drept „nebunească și înfiorătoare“ și „cea mai degradantă portretizare a lui Marilyn Monroe“, scrie Adevărul.

CITEŞTE ŞI Tinerețea unui dictator: Andy Lupu, informații din culise. De ce Elena Ceaușescu nu e ”afurisită”. Cine e ”Nașul” lui Nicolae Ceaușescu

CITEŞTE ŞI Veneția 2022: Marilyn, Elvis și Mickey Mouse

Ultimele două nume sunt singurele personaje iconice ale culturii populare americane care pot concura cu mitul lui Marilyn. Găsim aserțiunea în The Guide of United States of Popular Culture. 

Cinematograful furnizează periodic dovezi. Anul acesta, la Cannes, australianul Buz Lurhmann ni-l aducea pe Elvis. Acum, la Veneția, oarecum vecinul său, neozeelandezul Andrew Dominik, s-a ținut de cuvânt, venind cu Blonde, filmul pe care îl promite de vreo zece ani, mereu amânat, în absența unei revelații actoricești în stare să ne țină în fața ecranului fără să lăsăm capul în jos.

A găsit-o, când nu se aștepta, pe Ana de Armas, tocma în Cuba, spre mirarea Hollywoodului, presupus proprietar al unei imagini oferite spre ronțăire generațiilor postbelice. Filmul lui Dominik este, cred, cel mai ambițios dintre poveștile brodate în jurul eternului mit, poate și cel mai scandalos, în tentativa lui de a împăca explorarea unui infern existențial cu amănuntul biografic acaparat deja de ceea ce aș numi cancanul planetar.

Blonde nu este un biopic, este departe de vocația biografică, deși chiar reviste serioase se încăpățânează să-l definească astfel. Plecând de la romanul eponim al lui Joyce Carol Oates ( apărut în 1999), cineastul și-a trimis antenele departe, acolo unde numai o lectură în cheie psihanalitică poate restitui ceea ce rămâne enigma unei scurte treceri prin această lume, în ciuda enormei fetișizări a evenimentelor biografice. Întreaga existență a celei născute Norma Jean Baker, copil al unei mame schizofrenice, alcoolice, lipsite de prezența unui tată, știut, de altfel, doar din fotografii, pare a fi fost o febrilă căutarea a unui adăpost. El avea să se numească Marilyn, numele inventat, personajul fantasmatic, fragil și vulnerabil într-o societate deja pornită pe calea tehnicizării. VEZI AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel