Bloomberg. Bogații lumii, pierderi de 100 miliarde de dolari

Cei mai bogaţi 500 de oameni ai lumii au pierdut, miercuri, 99 de miliarde de dolari, după ce turbulenţele de pe Wall Street s-au extins pe plan global, transmite Bloomberg.

Este al doilea declin semnificativ înregistrat într-o singură zi în 2018, precedentul fiind înregistrat în februarie, când indicele S&P 500 al bursei de pe Wall Street a intrat într-un teritoriu de corecţie, înregistrând un declin de 10% faţă de nivelul ridicat din ianuarie şi sporind temerile că va urma o perioadă îndelungată de turbulenţe, aşa cum s-a întâmplat în urma crizei financiare din 2008.
 
Conform indicelui Bloomberg Billionaires, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, a pierdut 9,1 miliarde de dolari, după ce acţiunile retailerului online au înregistrat cel mai semnificativ declin din ultimii doi ani. El rămâne pe primul loc în topul celor mai norocoşi oameni ai planetei, cu o avere netă de 145,2 miliarde de dolari.
 
Pe listă se află și Warren Buffett
 
Şi alţi miliardari au înregistrat pierderi semnificative. Astfel, preşedintele Berkshire Hathaway, Warren Buffett, a pierdut 4,48 miliarde de dolari (dar rămâne ci o avere estimată la 87,5 miliarde de dolari), în timp ce fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, este mai sărac cu 2,50 miliarde de dolari, averea lui reducându-se la 60,1 miliarde de dolari.
 
Cel mai bogat european, Bernard Arnault, a pierdut 4,5 miliarde de dolari, rămânând cu o avere de 66,9 miliarde de dolari. Acţiunile imperiului său de lux - LVMH - cel mai mare grup mondial de produse de lux - care deţine şi brandurile Louis Vuitton, Guerlain şi Givenchy - au scăzut semnificativ după ce firma a confirmat că statul chinez a înăsprit controalele la frontieră. Din cauza turbulenţelor de pe burse, Arnault a pierdut mai mult de jumătate din câştigurile realizate anul acesta. Vineri, el a pierdut 3,5 miliarde de dolari după apariţia zvonurilor privind înăsprirea controalelor la frontieră, acţiune menită să reducă importurile neautorizate de bunuri.
 
Miliardarii americani, cei mai afectaţi
 
În total, 17 persoane au pierdut mai mult de un miliard de dolari. Cei mai afectaţi au fost miliardarii americani, ei au pierdut 54,5 miliarde de dolari , mai mult decât orice altă ţară inclusă în indicele Bloomberg Billionaires.
 
Bursa de pe Wall Street a închis şedinţa de miercuri în scădere puternică, înregistrând cel mai semnificativ declin din ultimele opt luni, investitorii fiind îngrijoraţi de majorarea ratelor dobânzilor bondurilor americane şi de încetinirea economiei mondiale. Şi pieţele bursiere europene au deschis joi în scădere cu aproximativ 1,5%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel