Compania Blue Air a suspendat 20 de zboruri de pe aeroporturile românești.
Compania Blue Air a anulat recent zborurile programate în sezonul de vară pe cel puțin 20 rute aeriene din și către România.
Cel puțin 20 rute din rețeaua companiei low-cost Blue Air nu vor fi operate deloc în sezonul de vară al anului 2022, scrie boardingpass.ro.
Potrivit datelor din sistemul de rezervări, zece rute din București, patru din Cluj Napoca, una din Bacău și cinci din Iași vor fi suspendate complet până în octombrie 2022.
- București – Birmingham / suspendată până în 1 octombrie 2022;
- București – Koln / suspendată până în 30 octombrie 2022;
- București – Dubai / suspendată până în 2 octombrie 2022;
- București – Frankfurt / suspendată până în 2 octombrie 2022;
- București – Liverpool / suspendată până în 2 octombrie 2022;
- București – Munchen / suspendată până în 1 octombrie 2022;
- București – Oradea / suspendată până în 30 octombrie 2022;
- București – Roma FCO / suspendată până în 30 octombrie 2022;
- București – Timișoara / suspendată până în 30 octombrie 2022;
- București – Zaragoza / suspendată până în 30 octombrie 2022;
- Bacău – Madrid / suspendată din 30 iunie până în 5 octombrie 2022;
- Cluj Napoca – Amsterdam / suspendată până în 30 octombrie 2022;
- Cluj Napoca – Londra LTN / suspendată până în 30 octombrie 2022;
- Cluj Napoca – Madrid / suspendată până în 20 septembrie 2022;
- Cluj Napoca – Paris CDG / suspendată până în 3 octombrie 2022;
- Iași – Bruxelles / suspendată până în 1 octombrie 2022;
- Iași – Dublin / suspendată până în 3 octombrie 2022;
- Iași – Dusseldorf / suspendată până în 4 octombrie 2022; I
- Iași – Munchen / suspendată până în 30 octombrie 2022;
- Iași – Torino / suspendată până în 20 septembrie 2022;
Pe lângă aceste anulări, compania low-cost a decis să suspende definitiv zborurile de pe rutele București – Split, București – Suceava, Iași – Mykonos și Iași – Roma.
De asemenea, Blue Air a redus numărul zborurilor săptămânale pe mai multe rute pe care compania le va opera în sezonul de vară din București, Bacău, Iași și Cluj Napoca.
Nu doar operațiunile din România sunt afectate de anulări. Blue Air a redus în sezonul de vară drastic numărul de rute pe care le operează de la baza din Torino (Italia).
Motivul anulărilor este neclar, însă în ultima perioadă Blue Air a afirmat că livrarea unor avioane întârzie și din această cauză a fost fortață să-și ajusteze programul operațional.
O aeronavă a companiei TAROM a fost la un pas de a se lovi într-o dronă. Cazul a avut loc în seara zilei de vineri, 3 iunie, anunță canalul de Telegram Runway09.aviation.
„Pe 3 iunie, ora 19:13 local, echipajul cursei TAROM207, aflându-se în etapa finală de apropiere spre Aeroportul din Chişinău cu pista 08, a raportat contactul vizual cu o dronă, la altitudinea de 2000 de picioare (700 metri). Aeronava a continuat ulterior apropierea și a aterizat în siguranță. S-a trecut de data asta, însă data viitoare poate fi mai urât”, se arată în mesaj, scrie Deschide.md (citește AICI).
Comisia Europeană a aprobat, luni, un ajutor de stat în valoare de 1,9 milioane de euro pentru a despăgubi compania aeriană TAROM pentru pagubele suferite în perioada pandemiei de coronavirus, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Potrivit Comisiei Europene, sprijinul de 1,9 milioane de euro acordat României pentru TAROM este în linie cu normele privind ajutoarele de stat.
"Măsura este destinată să despăgubească operatorul aerian pentru pagubele suferit pe 14 rute în perioada 1 iulie - 31 decembrie 2020 din cauza pandemiei de coronavirus şi a restricţiilor de călătorie impuse de România şi alte ţări pentru a opri răspândirea virusului", se arată în comunicatul de presă al executivului comunitar, potrivit Agerpres.
Aceste despăgubiri vin după o altă măsură aprobată de Comisia Europeană la data de 2 octombrie 2020, care era destinată să despăgubească TAROM pentru pagubele înregistrate în perioada 16 martie - 30 iunie 2020.
Din cauza restricţiilor în vigoare, TAROM a înregistrat o scădere semnificativă a traficului şi a profitabilităţii în perioada menţionată (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News