Tánczos Barna, ministrul Mediului, a avut o primă reacție, după ce Blue Air a suspendat zborurile.
"Conturile au fost blocate de care Administraţia pentru Fondul de Mediu din cauza faptului că Blue Air are o datorie de peste 28 de milioane de lei la bugetul AFM, este în procedură de executare silită de foarte mult timp, motiv pentru care s-a procedat, conform legii, la recuperarea acestei creanţe. Decizia de a suspenda aceste zboruri este una absolut nejustificată. Blocarea conturilor de către AFM nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor de către această companie.
Cer Blue Ar să reia zborurile imediat, să își onoreze obligațiile faţă de călători, să îşi onoreze obligaţiile faţă de bugetul de stat, să se adreseze imediat AFM pentru a solicita o reeşalonare a acestei datorii şi de a rezolva, pe cale legală, acest diferend. Are obligaţia de a plăti această datorie la bugetul AFM pentru că nu a achiziţionat şi nu a restituit certificatele de gaze cu efect de seră, obligaţia companiei, obligaţie respectată de celelalte companii aeriene.
S-a ajuns în această situaţie din cauza faptului că Blue Air nu a respectat legea. Această blocare a conturilor nu justifică în niciun fel suspendarea imediată a tuturor zborurilor. Ministerul Transporturilor, prin licenţa pe care a emis-o, nu a condiționat niciodată activitatea acestei companii în acest fel şi nu le-a dat dreptul niciodată să facă o asemenea suspendare a tuturor zborurilor. Solicit companiei Blue Air să se adreseze imediat AFM şi să rezolve pe cale legală acest diferend. Solicit, de asemenea, să reia imediat toate zborurile şi să îşi onoreze obligaţiile faţă de călători", a declarat Tánczos Barna.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că a avut o discuţie cu ministrul Mediului, Barna Tanczos, cu privire la situaţia creată în urma suspendării zborurilor companiei Blue Air.
"Am vorbit cu ministrul Barna, pentru că poprirea a fost făcută de către AFM şi urmează să aibă o discuţie cu cei care au luat această decizie şi să deblocheze situaţia pentru că nu putem lăsa românii să aştepte în aeroporturile din care urmau să vină către ţară. Este vorba de 3.000 de români", a spus el, înainte de a participa la evenimentul "România Viitorului" organizat la Politehnică.
Întrebat dacă vor exista consecinţe, el a răspuns: "Am vorbit cu domnul ministru, aşa cum am spus, şi urmează să analizăm şi să luăm o decizie".
Blue Air Aviation suspendă de marţi, 6 septembrie, până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, a anunţat compania, printr-un comunicat.
Potrivit reprezentanţilor operatorului aerian, suspendarea zborurilor a fost determinată de faptul că, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu