Blue Air transmite un comunicat cu acuzații grave la adresa ANPC, după ce Autoritatea a anunțat o amendă de 2 milioane de euro pe numele companiei.
Blue Air, transportator aerian cu capital privat românesc, reacționează dur după anunțul ANPC conform căruia a amendat compania cu 2 milioane de euro. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului este acuzată de tentativă de abuz în serviciu.
”Blue Air asigură pe toți angajații și călătorii că, în ciuda incompetenței crase a ANPC, va continua să se dezvolte și să aducă la destinație în condiții de siguranță pe toți pasagerii săi” arată un comunicat de presă.
Anunțul ANPC a fost dat în 14 iulie, iar Blue Air a acuzat încă de atunci că a aflat din presă. Conform comunicatului, informarea oficială a venit o zi mai târziu, în 15 iulie 2022, la ora 12:00.
Iată ce anunță Blue Air:
”În primul rând, arătăm faptul că, în termenul legal, ne vom adresa instanței de judecată competente cu solicitarea de anulare a Procesului Verbal de Constatare a Contravenției nr.935562 din data de 14 iunie 2022 (PVCC nr.935562/14.06.2022) emis de ANPC, având în vedere caracterul profund ilegal și discriminatoriu al acestuia, urmând ca până la momentul la care justiția va pronunța o sentință definitivă asupra cererii noastre, să nu mai comentăm în niciun mod această speță, considerând că este atât dreptul, cât și obligația oricărui cetățean sau oricărei entități juridice din România să își tranșeze disputele administrative, comerciale sau civile, numai prin intermediul instanțelor judecătorești, deciziile definitive ale acestora fiind obligatorii de a fi puse în practică, indiferent dacă ne convin sau nu.
În al doilea rând, având în vedere faptul că, după lecturarea PVCC nr.935562/14.06.2022, precum și a Raportului de analiză și stabilire a sancțiunii nr. 04 în data de 12 iulie 2022 (RASS nr.04/12.07.2022) ambele emise de ANPC, am constatat faptul că, în opinia noastră, existe indicii temeinice privitoare la săvârșirea de către funcționarii ce au întocmit și semnat respectivele documente, a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297, alin. 1, Cod Penal și, având în vedere caracterul strategic al aviației civile pentru securitatea oricărei țări, cu atât mai mult a unei țări membre NATO, a infracțiunii de comunicare de informații false, prevăzută de art. 404, Cod Penal, vom formula o plângere penală în acest sens, solicitând unității de parchet competente să realizeze verificările necesare pentru a verifica existența sau inexistența infracțiunilor menționate mai sus.”
În continuare Blue Air mai transmis că:
- În comunicatul de presă al ANPC din data de 15 Iunie 2022 (precum și în comunicările personale ale Președintelui ANCP, dl. Horia Constantinescu) se comunică, în fals, faptul că „Astfel, în perioada analizată de comisarii ANPC, mai exact începând cu 30 aprilie 2021 (momentul ridicării majorității restricțiilor de zbor impuse de pandemia de Covid – 19)... ” (Sublinierea ne aparține).
- În comunicatele de presă ale ANPC din data de 15 Iunie 2022 și 13 Iulie 2022, precum și în PVCC nr.935562/14.06.2022 și RASS nr.04/12.07.2022, se face o afirmație incompletă, cu rea credință, menită să inducă în eroare opinia publică și, ulterior, instanțele de judecată, în sensul în care se spune că ”... operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri. Acestora le corespund 178.405 rezervări.....”, fără a se menționa, absolut în niciun mod, faptul că la data efectuării controlului de către ANPC, Blue Air a pus la dispoziția acestei instituții dovezile necesare care demonstrau faptul că 107.674 de pasageri, care au făcut parte din grupul de pasageri cu zboruri anulate, fuseseră deja despăgubiți sau compensați cu o formă de plată acceptată de respectivii pasageri, iar, până la sfârșitul anului 2022, erau programați la despăgubire alți 30.000 de pasageri, până la expirarea perioadei de concordat preventiv, respectiv luna Iulie 2023, absolut toți pasagerii din grupul menționat de ANPC urmând a fi despăgubiți în întregime.
Deși suntem absolut de acord că fiecare pasager este important și merită despăgubit de Blue Air atunci când este prejudiciat din culpa noastră, dorim să menționăm faptul că pasagerii rămași de despăgubit la acest moment reprezintă 1,97% din totalul pasagerilor transportați de Blue Air în perioada Martie 2020 – Iulie 2022!
- Caracterul profund discriminatoriu al comunicatelor de presă ale ANPC din data de 15 Iunie 2022 și 13 Iulie 2022, precum și ale PVCC nr.935562/14.06.2022 și RASS nr.04/12.07.2022 este dat de faptul că reprezentanții acestei instituții au la cunoștință în mod detaliat de toate anulările de curse aeriene efectuate de celelalte companii aviatice care își desfășoară activitatea în România, înțelegând însă să își îndrepte „atenția” și să amendeze, cu amenda maximă prevăzută de lege, exclusiv Blue Air, în condițiile în care putem face oricând dovada faptului că nu suntem, în absolut niciun caz, compania cu cele mai multe zboruri anulate!
- Ca urmare a faptului că reprezentanții Blue Air nu au înțeles să acheseze, în absolut niciun mod, la propuneri mai mult sau mai puțin voalate, venite din partea Președintelui ANPC, dl. Horia Constantinescu, care ne comunica faptul că, cităm ”... pot fi evitate costurile amenzii, dar trebuie să găsim soluții pentru un minim de 10-20% din sumă care să acopere stresul comisarilor din ANPC care sunt terorizați de plângeri față de Blue Air” sau cele venite din partea Directorului General ANPC, dl. Paul Silviu Anghel, care ne indică, în discuțiile oficiale avute, ce fel de ceasuri scumpe îi plac, aceștia au coordonat și condus aceste abuzuri împotriva Blue Air, ignorând absolut toate motivele de fapt care au condus la scăderea cifrei de afaceri a acestei societăți de la 415.000.000 EUR în anul 2019 (an în care Blue Air a transportat peste 4.500.000 de pasageri) și a realizat profit operațional, la aproximativ 125.000.000 EUR în anul 2021, incluzând și operațiunile din Italia (an în care Blue Air a fost lăsat să transporte un număr de doar 1.648.024 pasageri) și pierderi care, începând cu luna Martie 2020 și până în luna Martie 2022, depășesc suma de 125.000.000 EUR!
De asemenea, în ciuda solicitărilor formale ce ni s-au adresat, de a, cităm, ”Da date de la Wizz Air, Ryan Air sau Tarom, să ne ducem și peste ei” am refuzat să furnizăm orice fel de date considerând că acestea există din abundență în spațiul public, fiind evident faptul că funcționarii din cadrul ANPC au avut o singură țintă, și anume Blue Air, considerând probabil că, nefiind o companie de stat sau neavând în spate fonduri uriașe de investiții, suntem o țintă mult mai ușor de convins să ”colaborăm”, în sensul celor menționate în paragraful anterior.
Pentru toate motivele arătate mai sus și pentru că suntem ferm convinși că nu avem absolut nicio culpă în izbucnirea pandemiei de COVID – 19, știm absolut sigur că nu suntem cei care am introdus numeroase valuri de restricții care au condus la anularea a zeci de mii de planuri de zbor, că nu ne-am dorit niciodată ca cifra de afaceri să scadă cu 65-70% și să fim nevoiți să reducem flota de aeronave de la 33 unități la 13 și că știm în detaliu motivele pentru care principalul furnizor de aeronave al Blue Air a pus pe hold livrările celor 5 noi unități de BOIENG 737 – MAX de existența cărora se leagă anulările de zboruri din anul 2022, asigurăm opinia publică din România, pe pasagerii Blue Air, pe angajații și creditorii societății, că vom depune absolut toate eforturile legale necesare pentru înlăturarea abuzului săvârșit de funcționarii din cadrul ANPC care au întocmit și semnat PVCC nr.935562/14.06.2022 și RASS nr.04/12.07.2022.”.
Citește aici ce a transmis ANPC: Blue Air, amendă de 2 milioane de euro de la ANPC. Oana Petrescu, CEO Blue Air: Nu este firesc să aflăm așa ceva din presă
Într-o reacție pentru DCNews, Horia Constantinescu, președintele ANPC, ne-a răspuns că ”acuzațiile Blue Air sunt infantile și ar trebui să le probeze. Unde a avut loc discuția?” a întrebat acesta legat de pasajul mai sus menționat, indicând că a existat o singură discuție, purtată la birou, în prezența mai multor persoane, ”cinci-șapte” colegi. ”Unde am spus, în privat?” a întrebat Horia Constantinescu legat de pasajul citat de Blue Air în ceea ce-l privește.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu