Blue Air, prăbușită sub amenzi: Încă 10 milioane de lei, pentru cursele anulate

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

ANPC a sancționat compania aeriană Blue Air cu 10 milioane de lei.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie 2022 până în prezent, informează ANPC printr-un comunicat publicat de Agerpres.

"Dată fiind situaţia generată pe piaţă de comportamentul comercial al operatorului economic Blue Air Aviation SA şi a continuării acesteia, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, o amplă acţiune de control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se iniţial situaţia zborurilor anulate în perioada 15.06.2022 - 30.08.2022 şi ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, www.flyblueair.com, cât şi pe pagina oficială de Facebook a acestuia sau din aplicaţia Blue Air, şi extinsă ulterior ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022. În ciuda desfăşurării greoaie a cercetării, cauzată de reacţiile întârziate ale operatorului economic la solicitările echipei de comisari ANPC cu privire la diverse documente necesare investigaţiei, concluziile analizării situaţiei au fost definitivate", se menţionează în comunicat.

ANPC a constatat practici comerciale incorecte


Astfel, echipa de control a constatat utilizarea practicilor comerciale incorecte pe scară largă, de către operatorul economic. Având în vedere prevederile art. 3 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 2017/2394 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12.12.2017, aceasta înseamnă orice acţiune sau omisiune care contravine legislaţiei care protejează interesele consumatorilor şi care a adus, aduce sau ar putea aduce prejudicii intereselor colective ale consumatorilor care îşi au reşedinţa în cel puţin două state membre diferite de statul în care îşi are originea sau a avut loc acţiunea sau omisiunea în cauză sau pe teritoriul căruia este stabilit comerciantul responsabil de acţiunea sau omisiunea în cauză, precizează sursa citată.

"Iată că Blue Air execută ultimul zbor şi pleacă de pe piaţă, aşa cum spuneam încă de acum trei luni. De la ultima sancţiune şi până la această a doua evaluare, peste 100.000 de consumatori trec prin ceea ce au trecut şi primii, în ultimii doi ani. Unde au ajuns banii acestora, pe ce au fost cheltuiţi şi cum vor putea fi recuperaţi vreodată rămâne o mare enigmă. Unul dintre avioanele companiei zace pe o pistă a aeroportului Băneasa, fără ambele motoare. Oare câte curse ar fi trebuit să execute, în condiţiile în care, fără propulsive, acesta nu se putea deplasa nici măcar pe DN1. Fără combustibil, fără taxe de aeroport plătite, fără salarii achitate la zi, încă mă întreb cum urmau să se execute cursele şi de ce au fost promovate, în condiţia în care se ştia că nu pot fi duse la bun sfârşit. Nu mai vorbesc şi de faptul că fără avioane lucrurile s-ar fi complicat şi mai tare. Au sau nu au toate aceste lucruri? Mă întreb pentru că nouă reprezentanţii companiei nu au vrut să ne răspundă. Declar public că mă supun testului poligraf pentru următoarele aspecte: dacă reprezentantul companiei ne-a spus că ia în calcul plecarea de pe piaţă în toamnă, dacă acesta ne-a povestit că nu vor mai avea avioane cu care să ducă la bun sfârşit cursele. La câţi bani lipsesc din buzunarele consumatorilor, amenzile aplicate de către Autoritatea noastră mi se par extrem de mici. Îmi cer scuze fiecărui păgubit pentru anii trecuţi, în care lucrurile puteau fi mai ferm sancţionate", a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.

Concluziile cercetărilor realizate de comisarii ANPC au arătat că operatorul economic Blue Air Aviation SA nu a propus angajamente sau un plan de măsuri reparatorii pentru consumatori în termenul stabilit de autorităţile competente. În perioada analizată, respectiv 15 iunie - 12 septembrie 2022, au fost afectaţi 150.227 consumatori din 23 state membre ale Uniunii Europene, iar practica operatorului economic a avut caracter repetitiv.

Prejudicii de milioane de euro cauzate călătorilor


Valoarea prejudiciilor suferite de consumatori depăşeşte suma de 19,582 milioane euro (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie), respectiv peste 96,447 milioane lei (echivalent, calculat la valoarea cursului din 16 septembrie 2022), pentru perioada analizată şi reprezintă doar valoarea biletelor achiziţionate, în realitate prejudiciul fiind mult mai mare.

Totodată, rambursarea efectivă a contravalorii biletelor pentru zborurile anulate s-a realizat la un număr foarte mic de pasageri la care s-a rambursat efectiv, respectiv au fost rambursate 598 rezervări (reprezentând 0,7% din totalul de 80.826 rezervări anulate), suma totală a rambursărilor efective fiind echivalentul a 115.016,11 euro (0,6% din suma totală a rezervărilor anulate). Un procent de 9,8% din suma totală de rambursat, respectiv suma de aproximativ 1,925 milioane euro s-a rambursat în wallet (portofelul electronic), reprezentând 10.685 de rambursări.

"În urma acestor constatări, echipa de comisari ANPC a decis aplicarea a 2 amenzi contravenţionale, una în cuantum de 2.000.000 euro, echivalent în lei la cursul din 4.10.2022, pentru afectarea pe scară largă a consumatorilor, la dimensiunea Uniunii Europene, şi o alta în valoare de 200.000 lei pentru abateri repetate. Totalul amenzilor se situează la valoarea de 10.094.200 lei", se precizează în comunicat.

De asemenea, au fost aplicate sancţiuni complementare, respectiv: se dispune măsura de remediere; se propune măsura de încetare a practicilor comerciale incorecte, în sensul de a nu mai pune pe piaţă, la dispoziţia consumatorilor, oferte de zbor înşelătoare, pentru care operatorul economic nu dispune de resursele necesare efectuării acestora; se propune suspendarea prestării serviciilor până la încetarea practicii comerciale incorecte sau până la ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.

Blue Air a anunţat, pentru prima dată în 6 septembrie, că va suspenda toate cursele programate până în data de 12 septembrie, motivând, la vremea respectivă, poprirea tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului.

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că nu dispunea de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

Ulterior, la finele lunii septembrie, operatorul aerian low-cost a anunţat că nu va relua zborurile din 10 octombrie şi că se află în discuţii cu potenţialii investitori, creditori şi Guvernul României pentru a-şi restructura profilul de capital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel