Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” sprijină inițiativele ecologice internaționale organizate în scopul combaterii poluării și distrugerii ecosistemelor planetare.
„Instituția acordă o deosebită importanță conservării mediului și a resurselor naturale oferite de planeta noastră și se implică activ în promovarea educației și a spiritului civic, motiv pentru care miercuri, 25 mai 2022, s-a implicat în organizarea conferinței „Blue Talks”, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei din România și Asociația Camera de Comerț și Industrie Bilaterală România-Portugalia.
Evenimentul a întrunit 3 sesiuni de dezbateri privind situația actuală a oceanelor, având ca puncte centrale următoarele teme: administrarea și protejarea ecosistemelor marine, dezvoltarea sustenabilă a strategiilor ecologice, creșterea cunoașterii științifice și a cercetării privind tehnologia marină. Printre participanții atrași de aceste subiecte s-au numărat oameni de afaceri, oameni de știință, profesori universitari și reprezentanți ai ambasadelor Japoniei, Norvegiei și Portugaliei. Excelența Sa Teresa Macedo, ambasadorul Portugaliei la București, a deschis conferința alături de Excelența Sa Barna Tánczos, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din România. Domniile Lor au atras atenția asupra importanței oceanelor, ca urmare a faptului că acestea produc mai mult oxigen decât pădurile lumii.
Conferința „Blue Talks” facilitează puntea către cel mai important eveniment mondial dedicat ecologiei marine: The 2022 United Nations Ocean Conference, care va avea loc în această vară în Lisabona.”, arată un comunicat BCU „Carol I”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu