Banca Naţională a României (BNR) a afişat, joi, un curs de 4,7581 lei pentru un euro, în creştere cu 0,21 de bani (+0,04%) faţă de cotaţia de 4,7560 lei stabilită în şedinţa precedentă.
De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, cursul anunţat fiind de 4,2739 lei, mai mare cu 3,18 bani (+0,75%), în comparaţie cu valoarea de miercuri, respectiv 4,2421 lei pentru moneda americană.
Potrivit BNR, moneda naţională s-a depreciat în raport cu francul elveţian, până la un curs de 4,1831 lei, cu 1,87 bani peste cotaţia anterioară (0,45%), de 4,1644 lei pentru un franc. Gramul de aur s-a scumpit, joi, cu 1,76 de lei (1%), până la 175,4578 lei, de la 173,6953 lei, cât se anunţase cu o zi în urmă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu