Banca Națională a României a împrumutat astăzi cu suma de zece miliarde RON, șase bănci comerciale din România, pentru o singură săptămână
BNR a informat că va acorda băncilor comerciale care solicită aceasta, cel mult șase miliarde de lei, aceasta constituind prima plafonare incepând cu luna noiembrie 2008, a sumei cu care banca centrală împrumută instituțiile de credit prin operațiuni repo (tranzacţii reversibile, destinate injectării de lichiditate - n.r), informează Mediafax. BNR nu a putut acoperi toate cererile, acestea fiind de 2,5 ori mai mari, respectiv 15,1 miliarde de lei. Dealeri susțin că suma de 15,1 miliarde se datorează și supralicitării de către unele bănci, ca în urma alocării pro-rata instituțiile să primească mai mulți bani. Prin aceste licitații de tip repo, Banca Comercială Română oferă lichiditate băncilor dar preia în schimb titluri de stat, la dobânda de 5,25% pe an, dobândă politică monetară. Acestă nouă tranșă de împrumut survine după ce săptămâna trecută, aceeași BNR a împrumutat opt bănci comerciale cu suma de 12,07 miliarde lei.
Sumele și numărul de solicitări a băncilor comerciale au crescu simțitor în luna iulie, asta după ce BNR a majorat la sfârșitul lunii mai, de la trei la cinci, numărul de emisiuni de titluri de stat, pe care o bancă le poate folosi drept garanții în cadrul unei operațiuni de piață monetară. Pe 25 iunie, o sumă record de 13,85 de miliarde a fost împrumutată de 11 bănci. Din luna octombrie 2011 până în prezent, BNR a organizat săptămânal câte o licitație repo.
Dobânzile ce au fost afişate luni dimineaţă de băncile comerciale, pentru plasamentele cu scadenţa la o săptămână, se plasau la 4,84 - 5,33% pe an. După operaţiunea repo, acestea au crescut la 5,2 - 5,7%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu