Consiliul de Administraţie al BNR ar putea decide marţi o nouă creştere a dobânzii de politică monetară.
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, a decis pe 5 octombrie majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50 la sută pe an, de la 1,25 la sută pe an.
Decizia vine pe fondul hotărârilor asemănătoarre luate de băncile centrale din Europa de a majora dobânzile, în încercarea de a tempera creșterea inflației.
Banca centrală din Ungaria a majorat dobânda la 1,8%, cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani, în Cehia indicatorul a crescut cu 1,25%, la 2,75%, iar în Polonia dobânda a fost mjoartă de la 0,5% la 1,25%.
România se află pe locul 5 în topul creșterii inflației în UE, cu o creștere de 5,2% în septembrie, pe indicele armonizat al UE, scrie Mediafax.
Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, avertizează că iarna aceasta va fi una a suferinţei pentru mulţi cetăţeni, din cauza crizelor care se suprapun în România.
"Creşterea economică va încetini în primul trimestru din cauza noului val al pendemiei. Va încetini în anul ce vine, cum am menționat, întrucât 2021 este anul unui rebound puternic după perioada de lockdown din 2020; survine și mersul pandemiei cu valuri successive foarte urâte în România, o iarnă foarte dificilă sanitar, economic, social, o iarnă a suferinței pentru numeroși cetățeni.
Inflația se va situa probabil nu mult diferit de nivelul de la finele lui 2021 în primul trimestru din 2022 fiind influențată de efecte ale creșterii prețurilor la energie, dificultăți în aprovizionarea cu materii prime și alte produse. BNR va apăra stabilitatea leului. Esențial este să avem un guvern cu atribuții depline, adică un buget realist și credibil, care să lucreze bine cu BNR și partenerii de dialog economic și social.
În 2022 trebuie să reexaminam funcționarea pieței energiei, care nu este una autentic concurențială, cum cred unii. România importă energie, deși are un potențial de producție considerabil. Trebuie să descurajăm abuzuri de poziție dominante pe piață, să nu se depindă covărșitor de energie ce își găsește prețul prevalent la nivelul spot/PZU", a declarat Daniel Dăianu pentru Hotnews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu