BNR, mesaj pentru românii care îşi scot banii din bănci: Cererea e mare. Ar fi mai bine să nu intrăm în panică

Fotografie creată de Eduardo Soares, de la Pexels
Fotografie creată de Eduardo Soares, de la Pexels

Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a vorbit despre românii care au început să îşi scoată banii din bănci de teamă că războiul din Ucraina se va extinde şi în România. 

"Fiecare decide pe cont propriu. Dar haideţi să ne uităm un pic cum stau lucrurile. În acest moment avem o monedă stabilă, nu avem presiuni de niciun fel, băncile sunt foarte bine capitalizate, au lichidităţi suficiente. Nu are rost să ne stricăm depozitele, dacă ne uităm la dobânzi, pentru că dobânzile sunt în creştere. Nici nu există vreun pericol iminent care să ne îndemne să stăm cu banii în buzunar. Din punctul acesta de vedere, sunt o serie întreagă de elemente care ne fac să credem că ar fi mai bine să nu intrăm în panică. 

Dacă vrem să schimbăm bani, sigur că o putem face, e o opţiune personală, bani sunt, dar să o facem ţinând cont de constrângerile pe care le au băncile când vrem noi banii. Nu ni-i vor da pe loc, ci la un interval de timp, în funcţie de cererea existentă. Cerere care, într-adevăr, e mare", a declarat Dan Suciu la România TV. 

Adrian Vasilescu: ”Sunt unii GRĂBIȚI. În aceste vremuri de război, cursul este liniștit”

Săptămâna trecută, mai multe bănci din România ar fi rămas fără lichidităţi. 

Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a declarat, pentru DCNews.ro că ”noi suntem în România, Banca Națională are ca monedă, la această oră, leul, nu euro.”Banca Națională lucrează cu leul, băncile comerciale au depozite în euro” a subliniat consilierul guvernatorului BNR. 

Consilierul guvernatorului BNR susține că ”Problema nu este de masă, sunt încercări punctuale, este normal, când apare o situație, sunt unii grăbiți să schimbe ceva. Avem foarte multe experiențe în această privință și cea mai recentă este din 2020, când a început criza sănătății publice - pandemia de COVID-19 n.r. - când foarte mulți s-au repezit, chiar dintre cei cu depozite mari, să le retragă. Le-au pus în case de bani, dar, după două săptămâni, au văzut că sunt într-o gravă eroare și au revenit cu depozitele.”

CITEŞTE MAI MULTE AICI

Implicațiile războiului din Ucraina în criza economică. Dumitru Nancu (FNGCIMM): Încercăm să reindustrializăm economia

Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM, a fost întrebat, într-un interviu exclusiv pentru DC News, despre implicațiile pe care războiul din Ucraina le are asupra industriei construcțiilor:

„Ce se întâmplă cu prețurile? Au crescut la fier, ciment, țigle, etc...“, a întrebat Val Vâlcu

„E clar că, pe lângă criza pandemică, a fost o dublare imediată și de cea economică, ceea ce a generat o creștere de prețuri de la inflație. Faptul că la noi, în est, există acest conflict, a dus la probleme. Cel mai mare producător de fier e Ucraina, cea mai mare suprafață agricolă o are Ucraina. Practic, lucrurile sunt într-o situație mai specială“, a adăugat directorul general al FNGCIMM.

„Acest conflict ar putea afecta construcția de locuințe din România?“, a adăugat Val Vâlcu.

„În acest moment, prețurile au crescut, constructorii sperăm că se vor orienta spre altă piață, iar Guvernul vine cu noi programe, e vorba de Garant Construct, IMM Prod, programe prin care încercăm să reindustrializăm economia României.“, a spus Dumitru Nancu.

CITEŞTE CONTINUAREA AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel