BNR, noul indice pentru credite. Ce se întâmplă cu ratele românilor

BNR a stabilit un nou indice pentru creditele romanilor.

Nou indice pentru creditele de consum este de 2,36% pentru toate creditele care vor fi acordate începând de astăzi, informează Antena 3. Procentul a fost calculat că o medie ponderată în ceea ce priveşte ratele dobânzilor la tranzacţiile zilnice efectuate de bănci în ultimul trimestru al anului 2018. Este prima formă a acestui indice care înlocuiește ROBOR pentru creditele acordate de instituţiile bancare.

Este un indice la care s-ar putea raporta şi românii care în momentul de faţă au credite în derulare, dacă vor negocia acest lucru cu băncile sau dacă vor face o refinanţare a creditului actual. În momentul de faţă, vorbim de un procent mai mic decât ROBOR-ul actual. ROBOR la trei luni este de 3, 22%, iar ROBOR la şase luni este de 3,39%

"Pentru cei care vor lua, in perioada urmatoare, un imprumut dobanzile vor fi mai mici (...) Acest nou indice este calculat pentru situatiile deja trecute. Este transparent fata de ROBOR. Reducerea cu un punct procentual lasă niște semnae mari de întrebare, iar specialiștii ar trebui să facă o verificare", a declarat Adrian Bența, consultant fiscal, la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel