Constantin Boșcodeală a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Gloria". Instanța l-a condamnat pentru două infracțiuni de abuz în serviciu și l-a achitat pentru cea de-a treia infracțiune pentru care a fost trimis în judecată de DNA. Sentința nu este însă definitivă.
Primarul Buzăului spune că sentința este nedreaptă, motiv pentru care a făcut apel la Curtea de Apel Brașov. Constantin Boșcodeală - la mai bine de o săptămână după ce a fost condamnat la închisoare - a oferit mai multe explicații buzoienilor.
"Am întârziat puțin în a prezenta și a vă oferi unele explicații privind ultimul eveniment petrecut în viața mea, de altfel unul nefericit, dar nici acum nu pot să prezint chiar toate aspectele având în vedere că motivarea sentinței Judecătoriei Brașov nu mi-a parvenit. Totuși, sunt dator să ofer câteva explicații tuturor cetățenilor și să vă prezint cele trei fapte pentru care am fost judecat, pentru una am fost achitat, iar pentru celelalte două am fost condamnat. Și aici vreau să subliniez că nu este vorba de CORUPȚIE, de luare de mită sau trafic de influență, ci de abuz în serviciu în exercitarea atribuțiilor de primar.
(...)
Sentința a fost dată doar în primă instanță, am declarat apel către Curtea de Apel Brașov și îmi voi susține nevinovăția. Toate bazele sportive din municipiu sunt folosite gratuit de asociațiile sportive.
Gândiți-vă ce ar însemna să punem bazele sportive la dispoziția echipelor conta cost? Ar mai rămâne ca și plimbarea prin parcurile buzoiene să fie tot contra cost sau circulația pe drumurile publice. Nu cred că un oraș civilizat poate exista fără sport, fără ca autoritățile publice locale să sprijine sportul.
Eu am făcut-o nu numai pentru a stimula performanța unei singure echipe, ci pentru toate echipe și competițiile sportive, fie că au fost sporturi de performanță sau sporturi de masă. De altfel, cheltuiala cu sportul buzoian nu reprezintă decît 1,2 la sută din bugetul municipiului Buzău. Este mult? Este puțin? Eu am considerat că este de datoria mea să sprijin toate activitățile sportive.
Mă voi apăra cu toate argumentele la Curtea de Apel Brașov și vă asigur că nu sunt vinovat cu nimic pentru acele fapte", a scris Constantin Boșcodeală pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu