Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, sâmbătă, la Vaslui, că remanierea de care se vorbeşte în ultima perioadă nu ar trebui să reprezinte un subiect atât de disputat, în condiţiile în care, în opinia sa, schimbarea unor miniştri este apanajul primului-ministru, în urma consultărilor cu preşedintele ţării.
"Dintotdeauna, remanierea se face, şi nu discută. Este apanajul primului-ministru. Se consultă cu preşedintele, se ia decizia şi apoi se pune în aplicare. Nu o să mai comentez prea mult pentru că răspunsul dat la această întrebare din manual de comportamentul politic a fost răstălmăcit şi a ieşit altceva faţă de ce am spus eu. Aşadar, când este nevoie, remanierea se face, se întâmplă, iar a doua zi se anunţă", a declarat Anca Boagiu.
Ministrul Anca Boagiu a fost prezentă, sâmbătă, în judeţul Vaslui, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor de reabilitare a drumului naţional DN 24, de la limita judeţului Galaţi şi până la ieşirea din ţară, respectiv Vama Albiţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News