Tot mai mulţi tineri suferă de boala Parkinson. Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, medic primar neurochirurgie şi director ştiinţific al Spitalului Clinic SANADOR, a vorbit despre noile terapii care aduc speranță.
„Vă întreb despre o boală de care suferă multă lume, deci atinge un segment important de populație: Boala Parkinson. La un moment dat, s-au pus multe speranțe în așa numitele terapii regenerative. Care mai este stadiul lor?”, l-a întrebat Irinel Popescu pe Vlad Ciurea în cadrul emisiunii „Academia de Sănătate” de la DCNewsTV.
„Da, sunt speranțe în terapiile regenerative. Eforturile sunt mari din toate punctele de vedere. Neurochirurgia a progresat foarte mult prin operațiile care se fac în anumite locuri în profunzimea creierului. Și aici operațiile stereotactice ne ajută și în acest moment. Din nefericire, numărul cazurilor de Parkinson s-a înmulțit, din cauza stresului zilnic. Oameni tineri au Parkinson. Ajung la neurochirurg. Noi avem centre în țară în care se poate opera Parkinson, să oprești acel tremur involuntar, care, mai mult, la emoție, poate să crească”, a spus Vlad Ciurea.
„Se fac niște micro-electro coagulări în centrii care comandă, opresc mișcarea involuntară. Există centre foarte specializate în Europa. Am luat și noi informații”, a spus Vlad Ciurea.
„În neurochirurgie, într-adevăr, progresele sunt uimitoare”, a spus Vlad Ciurea. Orice neurochirurg care deschide o carte din 2010 constată, în momentul de față, că jumătate din carte e complet perimată. Viața merge înainte. Noi mergem înainte. Și în specialitățile medicale progresele sunt uimitoare. Creierul este un organ nobil, un organ frumos. Creierul este o bijuterie. Cu el vorbim, iubim, ne certăm, ne împăcăm. Toată problema este cum să-l abordăm de așa natură ca să rezolvăm o anumită afecțiune din creierul uman și să nu lăsăm urme, să nu-l distrugem. Soluția stă în tehnologia minim invazivă”, a zis Vlad Ciurea.
„Contează foarte mult calitatea vieții pacientului. Progresele sunt în toate domeniile neurochirurgicale”, a subliniat acesta.
Vlad Ciurea a vorbit și despre RMN-ul funcțional, o tehnică imagistică prin intermediul căreia se obțin informații funcționale prin vizualizarea activității corticale. Rezonanța magnetică funcțională detectează schimbări subtile ale fluxului sanguin cerebral, ca răspuns la stimulare sau la alte activități. În cazul pacienților care necesită intervenții neurochirurgicale, poate oferi o „hartă” indispensabilă pentru planning prechirurgical și navigare intraoperatorie, ajutând astfel la maximizarea rezecției lezionale și la minimizarea riscului de deficit neurologic postoperator.
„RMN funcțional! Nici nu se discută fără RMN funcțional, avem și noi (n.r. la SANADOR) în momentul de față. (...) Așa neurochirurgul poate să facă exact strategia operatorie pentru a nu atinge anumite zone. Cu pacientul cu care am fost în Germania, avea două leziuni tumorale, iar neurochirurgul își făcea strategia să le rezolve pe amândouă într-un singur procedeu și să evite aceste zone. Contura operația pe baza RMN-ului funcțional. Era ca într-un film SF, parcă nu eram în lumea aceasta. Operația se face în întuneric și apare elementul de luminare în care se vede delimitarea malignă, tumorală față de restul creierul”, a explicat Vlad Ciurea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu