Boala de care suferă Iuliana Tudor: Cred că suferința e o șansă pentru a deveni un pic mai bun

Iată dialogul dintre Iuliana Tudor și Ionuț Vulpescu:

I.V.: Să mă vadă lumea la televiziune. 

I.T.: Nu neapărat. 

I.V.: Să mă recunoască pe stradă.

I.T.: Nu, n-am avut asta. Miza pentru mine era să fiu cea mai bună. Și, în general, am avut acest motor de foarte mică. Adică, pentru mine, coronița aceea pe cap nu însemna doar că am luat zece. Era un triumf în fața celorlalți. Adică era o treabă acolo, undeva în mințișoara mea. Și, în privința televiziunii, am exagerat enorm. Și asta e o meserie care te... 

I.V.: Sigur. Consumă energie... 

I.T.: Da. Cere tot. 

I.V.: Și ai înțeles atunci, în 2004, că trebuie să... 

I.T.: Păi n-am înțeles. M-am obligat să înțeleg. Că a trebuit să mă opresc din tot. Nu mai puteam să fac absolut nimic. Nimic. Și am stat la pat niște luni de zile. Un tratament foarte dur. Am trecut prin foarte multe stări atunci. Dar n-am avut... Și pentru asta iar sunt recunoscătoare, mamei mele. Nu m-am revoltat. 

Iuliana Tudor suferă de o boală autoimună: „Medical vorbind, în acest moment, când noi vorbim, eu sunt exact în stadiul în care eram înainte de 2004”

I.V.: Ai o boală autoimună? 

I.T.: Da. Pe care o am și astăzi. Adică, medical vorbind, în acest moment, când noi vorbim, eu sunt exact în stadiul în care eram înainte de 2004. Strict medical. Dar vedeți ce a făcut experiența în sine la nivel sufletesc și spiritual și de înțelegere? S-au schimbat niște lucruri. Și probabil că trebuia să trec prin experiența aceea ca să înțeleg. Se putea să nu înțeleg. Să treacă și eu să-mi văd în continuare de zona mea fină de înțelegere. 

I.V.: Accelerați.

I.T.: Da. 

Iuliana Tudor, dialog cu Dumnezeu: „Eu nu am plecat niciodată. Tu ai uitat de mine, nu?”

I.V.: Și atunci te-ai apropiat și de biserică, de credință? 

I.T.: Nu. Eu am avut întotdeauna asta pentru că așa a fost în familie. Așa am crescut. Nu m-am simțit singură niciodată. Asta spun. Pentru mine, a fost așa în permanență. A fost tatăl de acolo. Adică nu exista altă raportare. Și faptul că mi-era greu, că mi-era rău, înseamnă că dacă el îngăduie, înseamnă că e un rost. Și trebuie să-l găsesc. 

I.V.: „Eu nu am plecat niciodată. Tu ai uitat de mine, nu?” 

I.T.: Da. 

Rolul bolii în viața noastră, după Iuliana Tudor: „Te scutură un pic de tot balastul de vanitate, mândrie, superficialitate, neatenție, lipsă de grijă față de propria persoană, corp, trup și suflet. Sunt multe care se schimbă atunci când ești căzut, fizic, când te doare.”

I.V.: Asta a fost dialogul pe care l-ai avut atunci în 2004. 

I.T.: Da. Și așa se întâmplă, cred, cu mulți dintre noi. Și de aceea am și vrut să scriu pentru că e o experiență comună până la urmă. Nu sunt cu nimic diferită. Oamenii poate trăiesc experiențe mult mai grele decât cea pe care am traversat-o eu. Dar cred că suferința e o șansă pentru a deveni un pic mai bun. Te scutură un pic de tot balastul de vanitate, mândrie, superficialitate, neatenție, lipsă de grijă față de propria persoană, corp, trup și suflet. Sunt multe care se schimbă atunci când ești căzut, fizic, când te doare. 

Optimismul de după durere. Iuliana Tudor: „Când mă-ntorc cu mine acolo, nu mai simt nici greutate, nici durere, nici că a fost un chin, nici că tratamentele m-au pur și simplu distrus fizic, nici că nu găseam remedii, nici că a fost o luptă, că a fost o luptă”

I.V.: Ziua cea mai grea din viață, care a fost? 

I.T.: Acum sunt într-un moment atât de fast, să spun, pentru că pot să spun că am reușit să găsesc un oarecare echilibru, încât nici nu mai văd greutatea acelor momente. Eu vorbesc despre acea experiență doar gândindu-mă la cei care se află acum în suferința. Când mă-ntorc cu mine acolo, nu mai simt nici greutate, nici durere, nici că a fost un chin, nici că tratamentele m-au pur și simplu distrus fizic, nici că nu găseam remedii, nici că a fost o luptă, că a fost o luptă. Acum privesc cu seninătate și aproape la granița recunoștinței pentru experiența aceea. Am câștigat asta. De aia spun, zile grele vin în viețile noastre fără măsură. Le avem. Important e cum trecem de ele și ce rămâne după ele. Nu sunt genul de om care să rămână ancorat într-o durere foarte mult, pentru că știu că nu mă ajută cu nimic. Și asta m-a învățat mama mea. Nu există probleme, există doar soluții.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News