Bob Dylan: Stigmatul sclaviei a distrus America

Bob-Dylan mestrul
Bob-Dylan mestrul

Faimosul cântăreţ, compozitor şi poet, Bob Dylan, a declarat într-un interviu pentru revista Rolling Stones că stigmatul sclaviei a distrus America şi se îndoieşte că această ţară poate scăpa de ruşine, pentru că a fost fondată "pe spatele sclavilor," notează AP.

Veteranul muzician a spus pentru Rolling Stones că în prezent, americanii "sar unii la gâtul celorlalţi doar pentru că sunt de culori diferite," adăugând că acesta este un lucru care "ar trage orice naţiune în jos." De asemenea, dl Dylan a spus că persoanele de culoare sunt conştiente că unii albi "nu au dorit abolirea sclaviei." "Dacă s-ar fi renunţat la sclavie într-un mod mult mai paşnic, America ar fi mult mai avansată în ziua de azi," a explicat interpretul în vârstă de 71 de ani.

Întrebat dacă preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, ajută în vreun fel la schimbarea situaţiei dierenţelor rasiale, artistul din Hibbings, Minnesota, a declarat: "Nu am nici o părere în privinţa asta. Trebuie să-ţi schimbi inima pentru a produce o schimbare adevărată." Interviul cu Bob Dylan va apărea în numărul revistei care va ajunge la stand-uri vineri.

Aceeaşi revistă Rolling Stones l-a numit în 2004 pe legendarul Bob Dylan, al doilea cel mai mare artist a tururor timpurilor. De asemenea, din ianuarie 2011, creaţiile sale sunt obiecte de studiu la Catedra de Istorie a Ideilor din cadrul Facultății de Filosofie, Istorie a Ideilor și a Artelor și Limbi Clasice, Universitatea Oslo, Norvegia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel